Expres

Durata învățământului obligatoriu crește de la 11 la 16 ani

 

Învățământul preșcolar, adică anii de grădiniță, dar și învățământul secundar superior, adică anii de liceu, vor deveni obligatorii până în 2030, potrivit unei inițiative legislative apărute în spațiul public cu aproape un an în urmă și care a avut un parcurs legislativ sinuos. Mai exact, anul trecut, proiectul de act normativ a fost adoptat de ambele Camere ale Parlamentului, dar declarat apoi neconstituțional de către Curtea Constituțională a României. Recent, propunerea legislativă a primit votul favorabil al Camerei decizionale, respectiv Senatul. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, care a fost adoptată de către Senat, forul decizional în acest caz, propune modificarea duratei învățământului obligatoriu din țara noastră. Proiectul de act normativ mai are nevoie, pentru a se putea aplica, doar de semnătura șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Practic, propunerea legislativă prevede prelungirea duratei învățământului obligatoriu din România, prin adăugarea la acesta a anilor de grădiniță și a ultimilor doi ani de liceu. Mai exact, la învățământul obligatoriu de 11 clase din acest moment se vor adăuga grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare de grădiniță, clasa a XI-a și a XII-a de liceu. Astfel, după aplicarea acestei modificări, învățământul obligatoriu din țara noastră va cuprinde învățământul preșcolar (grădinița), învățământul primar (clasele 0-IV), învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și învățământul secundar superior (învățământ liceal). Potrivit propunerii legislative, durata învățământului obligatoriu se va majora în etape, și anume învățământul liceal și grupa mare a grădiniței vor deveni obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie de la grădiniță va deveni obligatorie până în 2023 și grupa mică, obligatorie până în anul 2030.

Tinerii pot renunța la frecventarea formei cu frecvență a învățământului obligatoriu numai după împlinirea vârstei majoratului, adică începând cu momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Inițiatorii proiectului legislativ își motivează propunerea de a include și anii de grădiniță în învățământul obligatoriu prin faptul că un copil preșcolar „este încă la vârsta la care totul este un joc. Astfel, grădinița este instituția care îi învață pe micuți cum să respecte anumite reguli, un orar, o muncă structurată și egalitatea șanselor în ceea ce privește educația. Trăim într-o epocă în care învățarea este un proces dinamic, care începe să se formeze de la vârste din ce în ce mai fragede”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare