Expres

După recursul compensatoriu, deținuții ar urma să primească și despăgubiri financiare

 

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, propune noi despăgubiri pentru deținuți și nu-și respectă promisiunea de a rezolva problemele recursului compensatoriu, după cum susține Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, într-un comunicat primit și pe adresa cotidianului Transilvania Expres.

„Recentul caz al violatorului în serie, liberat condiționat cu peste 1.000 de zile mai devreme, ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu și a sistemului automat de credite, este doar partea vizibilă a unui fenomen de recidivă masivă a infractorilor din promoția Toader. Această formă de executare în viteză a pedepselor cu închisoarea nu-i mai sperie. Motiv pentru care îi reamintim ministrului Toader că acum 1 luna a promis măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor recursului compensatoriu și implicit pentru protectia românilor plătitori de taxe și impozite care cad victime celor peste 15.000 de infractori puși deja în libertate, din care peste 70% vor recidiva”, au transmis reprezentanții Federației.

Aceștia se arată îngrijorați de faptul că au apărut informații potrivit cărora Tudorel Toader ar avea un proiect privind acordarea de despăgubiri financiare unui număr de peste 90.000 de foști deținuți puși în libertate înainte de octombrie 2018.

„Poate că nu și-a înțeles exact mandatul, dar pentru cei peste 57.000 de lei de care beneficiază în fiecare lună ca slujbaș al statului sub formă de salariu, pensii și alte venituri – iată că se pot cumula – Tudorel Toader trebuie să fie ministrul justiției, nu al infractorilor sau al intereselor unui partid care se zbate să-i scape, oricare ar fi acela”, se menționează în comunicatul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Sindicaliștii au adăugat că așteaptă informații despre Proiectul privind protecția victimelor infracțiunilor, „anunțat și uitat acum 8 luni” sau despre amplul proiect de modernizarea penitenciarelor – „ceea ce a cerut CEDO de fapt, exact capitolul unde alocațiile bugetare sunt cele mai reduse din istoria recentă a instituției”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare