Eveniment pe teme de sănătate, interzis de Primăria Brașov în Parcul Central pe „motiv că se calcă iarba”

Eveniment pe teme de sănătate, interzis de Primăria Brașov în Parcul Central pe „motiv că se calcă iarba”…
Este scandal la Brașov, după ce Primăria a respins cererea ca festivalul AFECT, dedicat sănătății mintale și programat pentru 23–25 august 2025, să aibă loc în Parcul Central „Nicolae Titulescu”, unde s-a desfășurat și anul trecut. Organizatorii acuză un abuz din partea autorităților, care ar fi invocat motive precum „călcarea ierbii” și „impactul emoțional asupra trecătorilor”, conform HotNews. Managera festivalului, Florența Dănilă, critică decizia și anunță o manifestație de solidaritate, vineri, 27 iunie, chiar în parc.
„Sunt foarte multe festivaluri care au loc în Brașov pe zone verzi, toată lumea calcă iarba, iar iarba se reface. Totuși, am fost chiar de acord să o refacem noi, pe efortul și cheltuiala noastră”, a declarat Florența Dănilă pentru HotNews.
Un alt motiv invocat de autorități ar fi, potrivit managerei, faptul că subiectele discutate la festival nu ar fi „potrivite pentru copiii care trec prin parc” – „Ceea ce este absurd. Festivalul aduce în spațiul public discuții despre sănătatea emoțională într-un mod foarte benign, prin artă și cultură. Prin teatru, prin muzică, prin film, prin joc. Copiii se simt în largul lor la acest festival. Nu lezează pe nimeni”, adaugă Dănilă.
Festivalul AFECT a avut loc în parc și în august 2024 și în august 2023 (înainte ca George Scripcaru să preia al cincilea mandat în octombrie 2024, după ce a câștigat alegerile în luna iunie în fața lui Allen Coliban).
Festivalul AFECT este realizat în colaborare cu Colegiul Psihologilor din România, Universitatea Transilvania, Ambasada Canadei la București, DGASPC Brașov și alte instituții specializate. „Sunt zeci de specialiști care vin – psihologi, medici psihiatri, medici de familie. Nu am putea noi, comunitatea de psihologi, să lezăm prin acțiunile noastre copiii care trec prin parc”, mai spune Florența Dănilă.
Organizatorii au lansat și o petiție publică, semnată de peste 4.000 de persoane.
Într-o ședință de Consiliu Local, primarul George Scripcaru „a comparat AFECT cu un festival al berii”, provocând reacții critice din partea organizatorilor: „O comparație care nu doar că sfidează logica, dar trădează o gravă neînțelegerere sau ignorare intenționată a misiunii noastre”, au scris organizatorii pe Facebook.
Grass occupancy – un gest simplu, dar cu sens
„Când vorbim despre grass occupancy, ne referim la un gest aparent banal – așezarea pe iarbă. A sta, a te întinde, a aduce o pătură, un covor de activități sau chiar un cort mic. În spatele acestui gest stă însă un mesaj profund: revendicarea pașnică a unui spațiu public ca loc de dialog, de exprimare liberă și de apartenență.
Pentru noi, la AFECT, ideea de a ocupa un spațiu verde nu e un capriciu. E un mod firesc de a aduce educația și cultura mai aproape de oameni. Spațiile verzi sunt inima orașului, iar atunci când ne adunăm acolo, nu o facem pentru a le distruge sau pentru a deranja, ci dimpotrivă – pentru a le umple de viață, de muzică, de cuvinte bune, de întâlniri care contează.
Grass occupancy e un simbol. E felul nostru de a arăta că un parc nu e doar decor, ci un loc viu, în care comunitatea prinde glas. Așa cum s-a întâmplat în marile mișcări civice din lume, de la Occupy Wall Street până la protestele pentru climă, ocuparea ierbii înseamnă:
✅ asumarea unui drept – dreptul la întrunire pașnică;
✅ respect față de natură și față de spațiul comun;
✅ invitație la reflecție și la solidaritate.
Iar legal, acest gest este parte din libertatea noastră de a ne exprima și de a ne aduna. Nicio lege nu interzice ocuparea ierbii, atâta vreme cât respectăm mediul și regulile de conviețuire.
Pentru noi, grass occupancy nu e o formă de sfidare. E o formă de a spune „Suntem aici. Și ne pasă.”
Te așteptăm vineri”, au transmis cei de la AFECT.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

