Expres

Duminică specială pentru Biserica Ortodoxă Română

Duminică specială pentru Biserica Ortodoxă Română

Duminica Sfinților Români este o zi de cinstire a tuturor sfinților care au trăit sau au petrecut o vreme pe pământul românesc actual, știuți și neștiuți. Este prăznuită în Biserica Ortodoxă Română începând din 1992 în a doua duminică după Rusalii, după Duminica Tuturor Sfinților.
Anul 1992 marca reluarea procesului de canonizare a sfinților români început în anii 1950-1955, când Biserica Ortodoxă Română aproba, pentru prima dată de la obținerea autocefaliei, proslăvirea unor sfinți români. Procesul de documentare a continuat în perioada comunistă, ceea ce a permis adoptarea în 1992 a unei noi hotărâri de canonizare. După 1992, numărul sfinților canonizați în Biserica Ortodoxă Română (sau nou-înscriși în calendarul ortodox românesc) a depășit o sută.
Pe 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mai multor sfinți români. A hotărât mai întâi ca „de acum și până la sfârșitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinții și să se cinstească după pravilă cu slujbă specială și cu acatist toți sfinții din neamul românesc, știuți și neștiuți, pentru a căror cinstire se instituie „Duminica Sfinților Români”, care va fi așezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”.
Astfel, în Duminica Sfinților Români sunt pomeniți și cinstiți toți sfinții români sau care au trăit pe pământul românesc: ierarhi, preoți, diaconi, sfinți mucenici, mărturisitori, cuvioși și cuvioase, voievozi dreptcredincioși și luptători pentru apărarea credinței și a țării și a tuturor celorlalți sfinți care au trăit și/sau care sunt cinstiți în mod special în spațiul românesc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button