Duminica Sfintei Cruci
Duminica Sfintei Cruci este a treia duminică a Postului Mare. În această duminică, slujbele includ o cinstire specială a Crucii, care îi pregătește pe credincioși pentru amintirea Răstignirii din timpul Săptămânii Patimilor și pentru Învierea Domnului.
Fiecare duminică din Postul Mare are propria sa temă. Tema acestei duminici este aceea că în Crucea lui Hristos se găsește atât „puterea lui Dumnezeu cât și înțelepciunea lui Dumnezeu” pentru aceia care sunt mântuiți (I Corinteni 1,24). În această duminică din mijlocul Postului Mare, Crucea este așezată în mijlocul bisericii nu numai pentru a le reaminti credincioșilor răscumpărarea lor de către Hristos și necesitatea ca ei să rămână angajați în eforturile lor de postire, ci și pentru a le aminti că: „cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10,38).
Cinstirea Sfintei Cruci are un loc central în cultul ortodox și se manifestă în diferite moduri: de la însemnarea sau închinarea și invocarea ei în diverse împrejurări, la venerarea lemnului Sfintei Cruci, pelerinaje sau zidirea de biserici.
Pe parcursul anului, Sfânta Cruce are consacrate mai multe zile de cinstire, arată basilica.ro
Înălțarea Sfintei Cruci
Este cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile Sfintei Cruci. Este serbată în data de 14 septembrie, cu post, aducând aminte de pătimirile și moartea Mântuitorului.
În această zi se celebrează totodată, două evenimente istorice privind Lemnul Sfintei Cruci:
Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie, anul 335
Recuperarea Sfintei Cruci de la perșii necredincioși în anul 629 pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste la biserica Sfântului Mormânt sau a Sfintei Cruci din Ierusalim, după care patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor la 14 septembrie 630.
Duminica Sfintei Cruci, a doua ca importanță
A doua sărbătoare importantă este Duminica a treia din Postul Paștilor, numită „Duminica Sfintei Cruci”. Are dată variabilă, în funcție de Sfintele Paști.
Sărbătoarea are la origine mutarea unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci de la Ierusalim la Apameia pentru construcția unei biserici.
Această sărbătoarea amintește de sensul duhovnicesc al Crucii și reprezintă o încurajare pentru creștini la mijlocul Postului Mare.
Scoaterea Sfintei Cruci
Este serbată în data de 1 august, prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea are scopul de a aminti eliberarea minunată a grecilor din robia saracinilor, cu ajutorul Sfintei Cruci, în timpul împăratului Manuel Comnenul, în secolul 12.
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci
Este serbată în data de 7 mai și amintește de arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în timpul împăratului Constantie, fapt petrecut probabil la 351 și relatat într-o scrisoare a Sfântului Chiril al Ierusalimului către împăratul Constantie.
Miercurea și vinerea
În cultul ortodox sunt, de asemenea, două zile pe săptămână consacrate cinstirii speciale și permanente a Sfintei Cruci: miercurea și vinerea. În aceste zile, cântările Octoihului de la toate glasurile, care se combină cu cele ale sfinților din Minei, cinstesc pătimirile Domnului și Crucea ca instrument al pătimirii Lui și altarul pe care S-a adus pe Sine jertfă spre mântuirea lumii.
Duminica Sfintei Cruci. Sărbătoarea este „o încurajare la mijlocul Postului Mare”
„Duminica Sfintei Cruci nu trebuie confundată cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie”, a subliniat Patriarhul Daniel care a explicat că această sărbătoare este o încurajare la mijlocul Postului Mare, în predica dedicată acestei duminici din 2022.
„Sfinții Părinți ai Bisericii mai spun că după cum un împărat biruitor pe câmpurile de luptă, înainte de a intra într-o cetate, trimite mai întâi steagurile și semnele împărătești, tot așa acum, în mijlocul Postului, Biserica pune în mijlocul credincioșilor semnul biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții ca să prevestească astfel pătimirile și slăvita sa Înviere”.
„Ortodoxia nu a despărțit niciodată Crucea de Înviere și Învierea de Cruce pentru că în lucrarea jertfelnică a lui Hristos este tainic ascunsă slava Învierii. De aceea, în noaptea de Paști, când proclamă Învierea, preotul ridică Sfânta Cruce și lumânarea în văzul tuturor și spune ‹Hristos a înviat!›. Deci, în Cruce este ascunsă puterea Învierii, iar la Înviere se arată slava Sfintei Cruci”.
Patriarhul și-a încheiat predica prin îndemnul de a reflecta în această duminică asupra legăturii dintre Cruce și Înviere, prin cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Crucea pe care a fost răstignit Iisus, construieşte biserica din Ierusalim, ca lăcaş al Sfintei Cruci şi după moartea ei împăratul Constantin ridică în faţa bisericii o cruce monumentală […]