Expres

DS SMITH A PRIMIT VIZITA E.S. GILES PORTMAN, AMBASADORUL MARII BRITANII ÎN ROMÂNIA, LA FABRICA DE HÂRTIE DIN ZĂRNEȘTI ȘI LA UNITATEA DE PRODUCȚIE DE AMBALAJE SUSTENABILE DIN GHIMBAV

Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a vizitat recent cele două fabrici pe care DS Smith le deține în județul Brașov, respectiv în Zărnești și Ghimbav. Cu acest prilej, Excelența Sa a participat la un tur ghidat al ambelor locații și a primit, din partea echipelor de management ale companiei, informații legate de perspectivele industriei de hârtie și ambalaje inovatoare, cu accent pe modul în care cele două unități contribuie la economia locală.

În cadrul discuțiilor, Marius Juncanariu, Director General al DS Smith Zărnești, a declarat: „Fabrica de hârtie nu este doar cea mai mare unitate de producție de acest fel din România și un simbol al orașului nostru, ci și un contribuabil important pentru economia regională. În ultimii șase ani, am făcut progrese semnificative și ne-am luat un angajament pe termen lung: vrem să producem hârtie cu emisii reduse de carbon și să susținem obiectivul global al grupului DS Smith – zero emisii de gaze cu efect de seră până în 2050. În același timp, vrem să fim și un bun vecin și ne implicăm activ în educarea generațiilor de viitori profesioniști, astfel încât industria noastră să poată evolua în armonie cu mediul. A fost o onoare să-i prezentăm compania noastră Excelenței Sale și așteptăm să-l primim din nou la Zărnești.”

DS Smith Packaging Ghimbav este un producător de top de ambalaje sustenabile pe bază de fibre. Unitatea oferă soluții de ambalare eficiente și inovatoare, care minimizează impactul asupra mediului pentru clienți locali și internaționali din diverse industrii precum FMCG, eCommerce, Industrial etc.: „Așteptările în ceea ce privește sustenabilitatea au crescut constant în ultimii ani, și, pe măsură ce consumatorii sunt mai bine informați, companiile sunt provocate să investească în soluții inovatoare de ambalare, în special pe bază de fibre. Din fericire, la DS Smith suntem foarte bine pregătiți și putem oferi un răspuns eficient la aceste nevoi, iar astăzi am fost încântat să-i prezint Ambasadorului Giles Portman câteva dintre realizările noastre recente,” a adăugat Christian Schmidt, Director General al DS Smith Packaging.

| MyTex.ro
DS SMITH A PRIMIT VIZITA E.S. GILES PORTMAN, AMBASADORUL MARII BRITANII ÎN ROMÂNIA, LA FABRICA DE HÂRTIE DIN ZĂRNEȘTI ȘI LA UNITATEA DE PRODUCȚIE DE AMBALAJE SUSTENABILE DIN GHIMBAV 15

Ambasadorul Giles Portman a remarcat activitatea complexă desfășurată de DS Smith în județul Brașov dar și la nivel național, printr-o abordare ce îmbină obiectivele operaționale ambițioase cu sprijinul continuu acordat comunităților locale: „Angajamentul DS Smith față de dezvoltarea sustenabilă și responsabilitatea socială este vizibil în fiecare inițiativă pe care o întreprind. M-am bucurat să aflu mai multe despre activitatea lor, care inspiră și aduce o contribuție locală valoroasă la aspirațiile globale.”

Vizita Ambasadorului la DS Smith a oferit o platformă excelentă pentru discuții fructuoase și a adus în prim-plan un angajament comun pentru progres și dezvoltare durabilă. Momentul poate marca începutul unei colaborări pe termen lung, în contextul în care DS Smith continuă să inoveze și să își consolideze contribuția atât la economia regională, cât și la protecția mediului.

| MyTex.ro
DS SMITH A PRIMIT VIZITA E.S. GILES PORTMAN, AMBASADORUL MARII BRITANII ÎN ROMÂNIA, LA FABRICA DE HÂRTIE DIN ZĂRNEȘTI ȘI LA UNITATEA DE PRODUCȚIE DE AMBALAJE SUSTENABILE DIN GHIMBAV 16

Din 2018, DS Smith deține în Zărnești cea mai mare fabrică de hârtie din România, care deservește aproape jumătate din cererea internă de hârtie. Materia primă este obținută integral din hârtie reciclabilă – un factor cheie pentru ca România să atingă obiectivele europene în ceea ce privește reciclarea hârtiei și ambalajelor de carton.

Grupul deține, de asemenea, un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Ștefănești și Cluj-Napoca, două unități de producție de ambalaje în Ghimbav și Timișoara și trei centre de servicii, în Pitești, Timișoara și Buftea, județul Ilfov, unde lucrează un total de 650 de angajați.

Despre DS Smith

DS Smith este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de ambalaje din carton ondulat, fiind, de asemenea, activ în domeniul reciclării și al producției de hârtie. Compania joacă un rol semnificativ în lanțul valoric din diverse sectoare, inclusiv comerțul online, FMCG și industrial. Angajându-se în “Redefinirea ambalajelor pentru o lume în schimbare”, misiunea grupului, și aplicând strategia sa de sustenabilitate “Now and Next“, DS Smith inspiră tranziția către o economie circulară. Oferă multiple soluții circulare clienților săi și societății în general prin înlocuirea materialelor plastice problematice, eliminarea dioxidului de carbon din lanțurile de aprovizionare și furnizarea de soluții de reciclare inovatoare. Modelul ambițios “De la cutie la cutie în 14 zile“, capacitățile de design și strategia de inovare se află în centrul acestui angajament. Cu sediul central la Londra și cotată la FTSE 100, DS Smith își desfășoară activitatea în 34 de țări și are aproximativ 34.000 de angajați. Compania este un partener strategic al Fundației Ellen MacArthur. Bazele companiei au fost puse în anii 1940, când familia Smith a început o afacere specializată în fabricarea de cutii. 

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button