Expres

„Drumul Tunului”, traseu turistic în amintirea eroilor din Războiul de Reîntregire

  • Drumul-Tunului1_258262.jpg
 

Peste 300 de persoane au participat sâmbătă, pe Vârful Clăbucetul Taurului, la comemorarea eroilor căzuţi în luptele de la Predeal în Primul Război Mondial, prilej cu care a fost inaugurat şi traseul tematic „Drumul Tunului”. Participanţii la eveniment, cercetaşi, militari în rezervă, vânători de munte, oficialităţi locale, turişti, au pornit din Azuga, din Parcul Ecaterina Teodoroiu, după care a fost parcurs traseul de 2,5 kilometri până în Vârful Clăbucetul Taurului, aflat la 1.520 metri altitudine, unde s-a desfăşurat evenimentul comemorativ.
Acesta a inclus un ceremonial militar şi religios, cu citirea listei eroilor identificaţi şi înhumaţi în cimitirele din zonă, precum şi montarea unei cruci şi a unui panou informativ, pe care a fost arborat şi steagul României.
Pe Vârful Clăbucetul Taurului, aflat pe linia frontului Predeal-Azuga (Munţii Bucegi-Munţii Baiului), se păstrează încă urmele tranşeelor şi adăposturilor armatei române din anul 1916. Printr-un proiect al Cercetaşilor României – Centrul Baden-Powell Bucureşti, au fost amplasate panouri indicatoare spre zona tranşelor pe traseele turistice marcate dinspre Predeal şi Azuga şi a fost semnalizat traseul tematic „Drumul Tunului” (traseu turistic-punct albastru), pe care a fost urcat armamentul ostaşilor români în octombrie 1916, dinspre Azuga.
Bătălia de pe Valea Prahovei, numită şi Bătălia de la Predeal, s-a desfăşurat între 9-25 octombrie 1916, fiind una dintre cele mai grele confruntări ale armatei române din Primul Război Mondial, soldate cu grave pierderi de vieţi umane în zonele Predeal/Susai, Azuga/Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Azugii şi Clăbucetul Baiului, Buşteni/Valea Cerbului, Diham.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button