Expres

Drumul cu hârtoape spre Brașov a scăpat-o de o operație urgentă / Ce spune ministrul Transporturilor

Drumul cu hârtoape spre Brașov a scăpat-o de o operație urgentă / Ce spune ministrul Transporturilor

Dr. Bogdan Moldovan, chirurg-șef la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov, a dezvăluit într-o postare pe Facebook cum o pacientă din judeţul Sălaj, care urma să ajungă la spitalul din Braşov pentru o operaţie, nu a mai avut nevoie de intervenţia chirurgicală.

Datorită zgâlțâielilor și vibrațiilor pe drumul care a durat cinci ore, obstacolul care bloca intestinul femeii s-a mișcat. Întâmplarea a avut loc pe Drumul Național 13, între Sighișoara și Brașov.

Femeia, care a urmat terapia HIPEC (Chimioterapie hipertermică intraabdominală) în urmă cu câţiva ani şi care suferă de un sindrom aderenţial postoperator, trece, de câteva ori pe an, prin crize care îi creează o ocluzie intestinală.

Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu câteva zile, atunci a trecut, din nou, printr-o criză de ocluzie.

Adela Bojan, în vârstă de 56 de ani, a ajuns marți la Spitalul din Zalău cu dureri abdominale crunte. La investigații, medicii au constat că are ocluzie intestinală – un obstacol îi bloca intestinul subțire și trebuia operată de urgență.

Femeia a cerut transferul la Brașov. Pacienta a fost preluată de o ambulanță care a mers lin până la Târgu Mureș. Dar, pe DN13, între Sighișoara și Brașov au apărut hârtoapele.

Drumul cu gropi a făcut ca, după cinci ore de „zgâlţâieli”, pacienta să ajungă la spitalul braşovean fără problema ocluziei.

„O anecdotă la ceas de seară. Despre drumurile din România şi rolul lor terapeutic în ocluzia intestinală. O pacientă din Sălaj cu HIPEC în urmă cu 6 ani, cu un sindrom aderenţial postoperator care îi creează fenomene subocluzive de câteva ori pe an, pe care colegii doreau să o opereze de urgenţă, îşi cere transferul la noi şi, după 5 ore de zgâlţâieli, ajunge la noi, la Spitalul Sf. Constantin. Tranzitul se reia încă de la internare şi pacienta scapă de operaţie. Brevetăm!!”, a scris dr. Bogdan Moldovan.

dr. Bogdan Moldovan, medic, chirurg, Spitalul Sf. Constantin, brașovean,
Drumul cu hârtoape spre Brașov a scăpat-o de o operație urgentă / Ce spune ministrul Transporturilor 15

„Drumul a fost așa zgâlțăitor, dar am simțit pe drum, am simțit că mi se eliberează zona asta aicea unde a fost problema. Am simțit că mi se eliberează și îmi vin gaze intestinale”, a spus pacienta, Adela Bojan, reporterilor de la Știrile Pro TV.

„Acel drum acidentat a făcut ca intestinele să se reașeze. Sedimentul acela care a blocat intestinul a putut să fie filtrat și să treacă mai departe si presiunea a scăzut în intestin și tranzitul s-a restabilit”, a explicat dr. Bogdan Moldovan, pentru aceeași sursă.

Ce spune ministrul Transporturilor

Întrebat despre starea Drumului Național 13, care a făcut posibilă minunea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a replicat: „Habar n-am în acest moment cum arată acest DN, mă îndoiesc că ne aflăm în perioada în care DN-urile arată așa cum se descrie în ceea ce spuneți dumneavoastră, dar desigur că vom găsi tot timpul lucruri care pot să fie îmbunătățite. Dacă a scăpat cu viață, asta e cel mai important lucru”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button