Drepturile persoanelor cu dizabilități, promovate și de polițiștii brașoveni / Ce riscă persoanele care ignoră legea
Polițiștii IPJ Brașov au participat ieri la evenimentul „Equilibrium-be safe”, organizat în Piața Sfatului Brașov, la care au participat reprezentanți ai Asociației Bastonul Alb Brașov, Asociației SCUT Brașov, DAS Brașov și DGASPC Brașov, în vederea conștientizării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
„Persoanele cu dizabilități pot fi active și independente, prin forțele proprii, dar și prin respectarea de către fiecare cetățean a dreptului lor la acces în comunitate, motiv pentru care Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov își propune să atragă atenția conducătorilor auto și totodată să-i determine să conștientizeze că aceste locuri de parcare sunt o necesitate și nu un moft.
Respectarea prevederilor legale referitoare la locurile de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități de către conducătorii auto este obligatorie, dar aceștia trebuie să realizeze că fac și un gest cât se poate de normal față de persoanele care au nevoie de ele. Locurile rezervate persoanelor cu dizabilități sunt uneori ocupate de conducători auto în perfectă stare de sănătate, fapt care împiedică ocuparea sau utilizarea acestor locuri conform destinației“, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Legea 448/2006 protejează și promovează drepturile persoanelor cu dizabilități, și stabilește la art 65 că „în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în parcările organizate, vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilități”.
Persoanele care au dreptul să parcheze pe aceste locuri speciale, trebuie să afișeze la loc vizibil o legitimație (card) de parcare eliberată de autoritățile locale care îi acordă acest drept.
Articolul 100 lit f) din legea mai înainte menționată precizează că ”parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, se sancționează cu amendă de la 2000 lei la 10.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, iar constatarea contravenției și aplicarea amenzii contravenționale se face de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens (cu posibilitatea achitării a jumătate din sumă în 15 zile, conform prevederilor OUG 2/2001).
Producerea de legitimații/ permise/abonamente/carduri magnetice de parcare false dedicate persoanelor cu dizabilități constituie infracțiunea de Fals material în înscrisuri oficiale, prev și ped de art 320 Cod Penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Folosirea unei legitimații /permis/abonament/card magnetic de parcare fals dedicat unei persoane cu dizabilități, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice constituie infracțiunea de Uz de fals, prev și ped de art 323 Cod Penal, și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Pentru evitarea unor situații incomode, I.P.J.Brașov vă reamintește motivele pentru care persoanele cu dizabilități au nevoie de aceste locuri de parcare speciale:
· Persoanele cu dizabilități pot fi șoferi sau pasageri;
· În parcare, e nevoie de spațiu suficient pentru urcat, coborât și asamblarea scaunului rulant;
· Parcurgerea unei distanțe scurte în scaunul rulant e mai sigură pe distanțe scurte, iar riscul de accidentare cauzat de lipsa vizibilității scade!
· Revenirea la mașină cu un coș de cumpărături e dificilă pentru o persoană cu dizabilități, de aceea are nevoie de un loc în apropierea intrării!
Nu parcați și nu blocați accesul la locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate special pentru persoanele cu dizabilități!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.