Drama „OMULUI ARBORE”!!!…
După 25 de intervenții chirurgicale suferite, Abul Bajandar din Bangladesh a crezut că a scăpat de maladia sa. Însă, boala i-a revenit, spre nefericirea sa.
Acest conducător de ricșă suferă de epidermodisplasie veruciformă, o maladie genetică extrem de rară. După ce a fost internat într-un spital din Bangladesh, în ianuarie 2016, cazul său a făcut înconjurul lumii.
În vârstă de 27 de ani, din cauza excrescențelor care-i apar pe membre și se măresc pe zi ce trece, Abul Bajandar este incapabil să (mai) muncească. El se află într-un mic salon de spital, alături de familie, pierzându-și speranța că se va mai vindeca vreodată.
„Mi-e teamă să fac noi operații”, a declarat pacientul spitalului universitar din Dacca, unde beneficiază de cazare, masă și tratament gratuit, însă medicul care-l are în grijă, Samanta Lal Sen, crede că-l va face bine pe Abul, „dar este nevoie de răbdare”.
Până acum, i-au fost „tăiate” aproape 5 kilograme de excrescențe.
Halima Khatun, soția lui Abul Bajandar, trăiește cu teama că fiica lor în vârstă de 4 ani ar putea avea această maladie terifiantă.
Foto: epa
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.