Expres

Preot onorat și de mitropolit, și de primar

Preot onorat și de mitropolit, și de primar. Moment special la Sfânta Liturghie pe care Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat-o duminică la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, parohia Galaţi din Făgăraş.

În semn de înaltă prețuire pentru munca depusă”, după cum consemnează mitropolia-ardealului.ro, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu i-a acordat Ordinul „Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” părintelui Cornel Ursu. De asemenea, părintele a primit titlu de cetățean de onoare al orașului Făgăraș, oferit de Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș, „în numele și în mijlocul comunității în biserica în care a păstorit sufletele celor din satul Galați, dar și în numele făgărășenilor cărora le-a fost duhovnic”.

Această distincţie fusese aprobată în şedinţa de Consiliu Local din 31 ianuarie 2024. Părintele Cornel Ursu a mulţumit ierarhului, primarului şi credincioşilor prezenţi pentru cele două distincţii primite ce încununează activitatea sa misionar – pastorală.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Făgăraș avea să fie sfințită la 1852 de către marele Mitropolit și Sfânt Andrei Șaguna, lucru confirmat de pisanie: „Ziditu-s-a această sfântă biserică cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul în anul Domnului Hristos 1841. S-a sfințit de către Mitropolitul Andrei Șaguna în anul 1852”.

Biserica din Galați a fost împodobită cu o pictură deosebită începând cu anul 1950. Lucrarea este una excepțională și a fost realizată de pictorul Iosif Vasu, recomandat de părintele Arsenie Boca. De altfel, chiar părintele Arsenie Boca a făcut gravura coperții de la Sfânta Evanghelie.

La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Laurențiu a oferit acte de cinstire primarului Gheorghe Sucaciu, consilierului local Ovidiu Popa și celorlalți ctitori și binefăcători.

Troița construită în curtea lăcașului de cult a fost binecuvântată de către mitropolit alături de un sobor de preoți.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare