Expres

Dragnea: „Străduță” pe DN 1, până se face Autostrada Ploiești-BRAȘOV

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a povestit ieri ce a făcut în vacanţa de Paşti. A declarat că a postit de joi până sâmbătă noaptea, după ce a luat lumină, el petrecându-şi sărbătorile pascale „împreună cu copiii” la Mănăstirea Sinaia, un loc pe care îl consideră special.

La remarca unui reporter, că mulţi români s-au plâns că au stat ore întregi în trafic pe DN 1, liderul PSD, care s-a întors luni seară în Bucureşti, a răspuns: „Și eu m-am plâns de trafic. A fost foarte aglomerat. Am plecat la 6, am ajuns pe la 7.30-7.45 în Bucureşti. N-am făcut foarte, foarte mult. Cred că a fost aglomerat până în 5”.
El a fost întrebat care este soluţia pentru ca traficul de pe Valea Prahovei să nu mai fie aglomerat, iar, potrivit acestuia, până la construirea unei autostrăzi, o posibilă soluţie pentru evitarea aglomeraţiei pe DN 1 ar putea fi reconfigurarea traficului în zona Comarnic. „Cu o autostradă. Şi până la autostradă, este la Comarnic – o să vorbesc cu Guvernul, cu ministrul Transporturilor (Lucian Şova – n.r.), eventual – este o străduţă care vine, care intră în DN 1 în Comarnic şi cred că acolo ar putea fi făcut ceva. E o bucată de drum în România pe care ne-o dorim realizată cu toţii de foarte mulţi ani şi poate reuşim că o facem. S-au luat tot felul de angajamente şi au fost tot felul de piedici între Ploieşti şi Braşov”, a răspuns Liviu Dragnea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button