Două extrageri la Loteria fiscală. Care sunt bonurile ce aduc cel puțin 10.000 de lei
Pe lângă tragerile obișnuite la Loteria bonurilor fiscale, care se desfășoară din aprilie 2015, lunar, în a treia duminică, pentru luna anterioară, există anual două trageri ocazionale, speciale, legate de cele două mari sărbători creștine, Paști și Crăciun. Însă, în acest an, Ministerul Finanțelor și Loteria Română au decis să organizeze în aceeași zi atât tragerea pentru desemnarea bonurilor câștigătoare din noiembrie, cât și cea ocazională de Crăciun.
La extragerea lunară au fost luate în considerare bonurilor fiscale emise între 1 şi 30 noiembrie 2019, fiind declarate câştigătoare cele emise în 17 noiembrie având valoarea de 231 de lei. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
La extragerea specială de Crăciun a Loteriei fiscale, unde au participat bonurile emise între 1 aprilie și 6 decembrie 2019, cele în valoare de 123 de lei emise în 6 iunie 2019 au ieșit câștigătoare. Fondul de premiere este tot de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Pentru ambele extrageri, cererile de revendicare se depun până în 21 ianuarie 2020. Selecția câștigătorilor este realizată în două etape. Dacă numărul cererilor de revendicare depășește o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câștigători.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.