Expres

Două dosare penale și amenzi de peste 17.000 de lei (Brașov) – video

Polițiștii brașoveni au întocmit două dosare penale și au dat amenzi de peste 17.000 de lei, în urma acțiunilor de ieri, 15 august.


Echipajele Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, formate din polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalitate economică, rutieră, criminalistică, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc pentru cetățeni și menținerea unui climat optim de ordine  publică.

Polițiștii au legitimat aproximativ 320 de persoane și au verificat peste 260 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.200 lei.
Mai mult, pentru doi conducători auto polițiștii rutieri au întocmit dosare penale, după cum urmează:

– în jurul orei 7.45, un tânăr de 24 ani, din municipiul Sibiu, a fost oprit în trafic, în timp  ce conducea un autoturism pe strada Șirul Livezii, din municipiul Brașov, iar testul pentru consumul de substanțe psihoactive a indicat un rezultat pozitiv la consumul de metamfetamină;
-în jurul orelor 16.30, pe strada Zizinului, din comuna Tarlungeni, județul Brașov, polițiștii au oprit o conducătoare auto, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Moreni, județul Dâmbovița, pentru care rezultatul aparatului drugtest a fost pozitiv la substanța cocaină.


Cei doi conducători auto au fost conduși la o unitate spitalicească unde le-au fost recoltate probe în vederea stabilirii exacte a prezentei substanțelor psihoactive în organism.
În continuare, polițiștii desfășoară cercetări în cadrul dosarelor penale constituite, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button