Expres

Donald Trump va semna un decret pentru a evita despărţirea familiilor imigranţilor

 

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri, într-o spectaculoasă răsturnare de situație, că va semna un decret pentru a evita despărţirea familiilor migranţilor care au trecut ilegal frontiera cu Mexicul, relatează AFP.
„Voi semna ceva în scurt timp!”, a declarat Donald Trump, subliniind că vrea menţinerea „împreună a membrilor familiilor”. Administraţia de la Washington este criticată dur pentru că a separat copiii imigranţilor de părinţi la frontiera cu Mexicul. Autorităţile americane au început să îi aresteze preventiv pe imigranţii care intră ilegal în Statele Unite, iar copiii acestora sunt transferaţi în centre speciale. Preşedintele şi echipa sa repetă de mai multe zile că nu fac decât să aplice legea şi că doar o modificare a acesteia de către Congres va permite să se pună capăt despărţirilor foarte crticate, în Statele Unite şi în lume.
Liderul republicanilor în Camera Reprezentanţilor Paul Ryan a anunţat, cu puţin timp înainte, că va supune la vot, joi, o lege care să pună capăt despărţirii familiilor de migranţi care trec ilegal frontiera şi care „să rezolve” statutul tinerilor sosiţi fără documente în Statele Unite – „Dreamers”. Administraţia americană se află sub focul criticilor, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, după ce peste 2.300 de minori au fost despărţiţi de părinţii lor în decurs de cinci săptămâni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare