Donald Trump: „Nu plătiți, nu vă voi apăra!”

Donald Trump: „Nu plătiți, nu vă voi apăra!”
Președintele american, Donald Trump, a pus din nou sub semnul întrebării angajamentul SUA în NATO, sustinînd că nu ar trebui să vină în ajutorul țărilor care nu cheltuiesc suficient pentru propria lor apărare, conform AFP.
„Dacă nu plătesc, nu îi voi apăra’, le-a declarat jurnaliștilor președintele american la Casa Albă, arată Agerpres.
„Țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord ar trebui să plătească mai mult. Cea mai mare problemă a mea cu NATO (…) este că dacă Statele Unite ar avea o problemă și am suna Franța sau alte țări pe care nu le voi numi spunând că am o problemă, credeți că ar veni să ne ajute, așa cum ar trebui să facă? Nu sunt sigur…”, a mai afirmat președintele republican.
Timp de zeci de ani, țările europene au delegat în mare măsură Statelor Unite costul securității lor, asigurat de Washington în cadrul NATO, și și-au redus cheltuielile militare. Statele Unite, care au cheltuit aproape 3,3% din PIB pentru apărare în 2024, critică de câțiva ani slabele cheltuieli militare europene.
Donald Trump a declarat în ianuarie că țările membre NATO ar trebui să cheltuiască 5% din PIB-ul lor pentru apărare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Urangutanul portocaliu crește haraciul.
Ce se vaită S.U.A. au avut și avantaje jucându-se de-a jăndarul mondial.
A fost alegerea lor. Că nu s-au priceput s-o gestioneze bine…