Donald Trump anulează întâlnirea cu Vladimir Putin
Preşedintele SUA Donald Trump a anulat întâlnirea pe care ar fi urmat să o aibă cu liderul rus Vladimir Putin cu ocazia reuniunii G20 din Argentina. Anunțul a fost făcut joi seară pe pagina de Twitter a președintelui SUA, motivul fiind că ruşii nu au eliberat încă navele ucrainene şi pe marinarii reţinuţi.
„Având în vedere că navele şi marinarii nu au fost returnaţi Ucrainei de către Rusia, am decis că ar fi mai bine pentru toate părţile implicate să-mi anulez întâlnirea programată“, a scris Trump pe Twitter. Anunţul este făcut la o oră după ce le transmisese reporterilor că probabil se va întâlni cu Putin în Argentina şi la două ore după ce fostul său avocat Michael Cohen a reunoscut în instanţă că a minţit Congresul în legătură cu un proiect imobiliar al Trump Organization la Moscova. Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi era prevăzută în marja summitului G20 de la Buenos Aires, care va avea loc pe 30 noiembrie şi 1 decembrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.