Doliu și în Biserica Ortodoxă Română
Este doliu în Biserica Ortodoxă Română, după decesul părintelui Gheorghe Bârsan, la 55 de ani.
El s-a stins din viaţă pe neaşteptate. Părintele Gheorghe Bârsan, care a fost paroh al Parohiei Berezeni I, Protopopiatul Huși, timp de 25 de ani, a decedat după ce i s-a făcut brusc rău.
Totul s-a întâmplat marţi, 27 iunie. Preotului i s-a făcut rău dimineață, ambulanţa fiind chemată de urgenţă la ora 06:23, prin intermediul numărului 112.
Părintele Bârsan prezenta dureri în piept, însă era conștient. Rudele nu au mai aşteptat sosirea ambulanţei şi au plecat cu maşina spre spitalul din Huşi. În zona localităţii Stănileşti, ei s-au întânit cu echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care se deplasa spre caz. O altă ambulanţă a sosit şi ea apoi.
Preotul a fost preluat de echipajul de pe ambulanţă, însă pe drum el a intrat în stop cardio-respirator, aşa că au fost începute manevrele de resuscitare. Acestea au fost continuate până când ambulanţa a ajuns la spital, iar pacientul a fost preluat de către medicii de acolo, potrivit Vremea Nouă.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, preotul Gheorghe Bârsan a decedat.
„În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Gheorghe Bîrsan, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!”, a transmis Episcopia Hușilor.
Amintim că și Biserica Romano-Catolică a suferit o pierdere ieri… Vezi și: Un preot s-a sinucis la metrou
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Bune dozele… Crapă waxații într-o veselie.
Deviantul vilighei ot Iașov pe când? Ghiță rujatul? Arahatul? Nebuna de moldovan, mahler piromana?