Expres

Doliu la Uniunea Scriitorilor din România

Doliu la Uniunea Scriitorilor din România. George Cușnarencu, unul dintre cei mai buni prozatori ai „Generației ’80”, premiat de Uniunea Scriitorilor și de Academia Română, a murit la 72 de ani, a anunțat joi, 3 august, Uniunea Scriitorilor din România.
George Cușnarencu s-a născut în 1951 la Dorohoi, în județul Botoșani. El a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1977. Ca student, a frecventat cenaclul Junimea, condus de profesorul și criticul Ovid Crohmălniceanu, și a participat la cunoscuta antologie Desant 83 a acestui cenaclu. Scriitorul botoșănean a debutat în volum cu proză scurtă, Tratat de apărare permanentă, în 1983.

El a publicat mai multe romane, printre care: Tangoul memoriei, Dodecaedru, Ultimul Isus, magnificul, Călătoria Luceafărului, Requiem, Trandafirul Tăcerii Depline, Săptămâna Patimilor, Piața Aristotel, Colonia Penitenciară Oranj.
Doliu la Uniunea Scriitorilor din România. Ca ziarist, George Cușnarencu a lucrat multă vreme în calitate de redactor-șef al revistei de popularizare a științei Magazin. El a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România în 1984, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române în 1993, dar și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de fostul președinte Ion Iliescu în 2004.

„Uniunea Scriitorilor din România anunță cu deosebită tristețe decesul prozatorului George Cușnarencu, unul dintre importanții prozatori ai Generației ’80, Desant. Prin dispariția prematură a lui George Cușnarencu, literatura română suferă o dureroasă pierdere”, a transmis, joi, Uniunea Scriitorilor din România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare