Expres

Doliu la Salvamont

Doliu la Salvamont

Clipe triste pentru salvamontiștii români, la dispariția neașteptată a Darei, unul dintre primii câini antrenați special pentru a detecta și salva oameni prinși sub avalanșe. În cei 8 ani de viață, Dara a îndeplinit misiuni în cele mai dificile zone montane din țară.
Doliu la Salvamont

„La revedere, DARA! 15.10.2014 – 03.11.2022
La patru luni și jumătate, îndeplinea deja standardul de brevetare, după ce învățase de la Helios. Dar și-a așteptat cuminte rândul la școală, pentru că trebuia să aibă minimum un an!

După anii în care și-a îndeplinit cu entuziasm sarcinile (Coștila, Vrancea etc.) a plecat pe neașteptate, rămânând în istorie și lăsându-ne chipul ei pe ecusonul național! Faptul că ai muncit cu entuziasm la construirea unui sistem inexistent înainte de Helios și de tine, a fost o onoare pentru noi!” , a scris Câini de avalanșă Salvamont România.

Dara participase zilele trecute la tabăra națională Salvamont de pregătire pentru căutarea în mediu natural,. 14 unități canine brevetate sau în curs de brevetare de la Salvamont Argeș, Salvamont Prahova , Suceava, Bihor, Caraș și Bacău. Adică Helios, Dara, Loca, Dingo, Carp, Lina, Erik, Yan, Sven, Uma, Vreni, Arthur, Raya și Harouki, împreună cu oamenii lor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button