Doliu la Inspectoratul de Poliție Județean Brașov
Polițiștii brașoveni sunt îndoliați, după decesul unui coleg de-al lor, în vârstă de 52 de ani, care lucra la Serviciul Logistic.
„Inspectoratul de Poliție Județean Brașov deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la data de 21 februarie 2021, a colegului nostru, agent șef principal de poliție Pilă Gheorghe, în vârstă de 52 ani, din cadrul Serviciului Logistic.
Agentul șef principal de poliție Pilă Gheorghe și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției noastre începând cu data de 01 iunie 1991 și a îndeplinit activități în domeniul logistic și ordine publică, obținând în urma tuturor evaluărilor calificativul «foarte bine». Aducem pe această cale un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe. Zilnic, realizăm faptul că suntem prea mici în toată această întindere numită «viață», dar că, având sprijinul semenilor noștri, mai putem face un pas în față pentru a trece peste probleme și necazuri. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.