Expres

Doliu în presa românească

Doliu în presa românească.

Colegul nostru, Gheorghe Chelu – Gelu, așa cum îl știau cititorii ziarului Click!, dar și vedetele din România, a murit, ieri, la vârsta de 48 de ani, după o săptămână de comă indusă. scrie adevarul.

Nu există vedetă din România cu care Gelu (jurnalist cu peste 30 de ani de experiență în domeniul monden) să nu fi interacționat și pe care el să nu fi promovat-o, publicând interviuri savuroase. Și care să nu aibă o fotografie cu el, pentru că aceasta era una dintre pasiunile lui: voia să îi aibă alături, în albumul cu amintiri, pe cei pe care îi stima și îi aprecia. Pentru că el iubea producțiile românești de televiziune, iubea actorii și regizorii, iubea muzica românească și pe artiștii din țara noastră, iubea tot ce înseamnă artă, pentru că, în sufletul său, și el era un artist.

În ultimele două săptămâni Gelu s-a luptat pentru viață, după ce un stop cardio-respirator făcut în seara de dinaintea unei operații de rutină i-a forțat pe medici să-l bage în comă indusă.

A fost perioada în care toți cei care l-au cunoscut s-au rugat pentru el și i-au transmis mesaje de încurajare.

Mesaje sfâșietoare curg pe Facebook după decesul lui Gheorghe Chelu.

„Nu îmi vine să cred că scriu asta acum! Mi se pare ireal, Geluțule! Am un mare gol în stomac exact ca în ziua în care s-a întâmplat cu tata! De dimineață m-a durut capul toată ziua! Dumnezeu te-a primit la El și o să faci cele mai frumoase interviuri acolo!, a scris Daniela Popa, colegă de breaslă.

Printre cei care au fost afectați de vestea morții lui Gelu se numără și Dan Helciug.

A plecat într-o lume mai bună… prietenul nostru drag, jurnalistul Gelu Gheorghe Chelu… Dumnezeu să te ghideze spre Lumina Lui… Ai fost un om cu un suflet de aur…. O să ne lipsești tare”, este mesajul artistului.

Foto Click


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare