Doliu în presa din România

Doliu în presa din România
Ștefan Petru Cionoff, un om de cultură remarcabil, jurnalist de renume și un adevărat model de dedicare și profesionalism a trecut la cele veșnice. Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) îşi exprimă profunda tristeţe la moartea jurnalistului Şerban Cionoff (1946 – 2025).
„Gazetar de cursă lungă şi cu un condei inconfundabil, Şerban Cionoff a fost o personalitate a presei româneşti, cu colaborări prestigioase la publicaţii de ţinută, a fost un om ardent şi implicat în viaţa cetăţii. Vasta sa experienţă şi personalitatea sa au făcut ca Şerban Cionoff să fie unul dintre membrii de vază ai Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al UZPR. Şerban Cionoff a iubit România, poporul român şi oraşul natal, Caracal, şi-a slujit cu credinţă profesia până în ultima zi a vieţii şi lasă un mare gol în presa din România. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, se arată într-un mesaj postat, duminică, pe pagina de Facebook a UZPR.
Născut pe 13 octombrie 1946, în municipiul Caracal, județul Olt, domnul Cionoff a avut un parcurs profesional de excepție, lăsând o amprentă deosebită în peisajul presei românești și în viața culturală a țării.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

