Expres

Doliu în muzica românească

Doliu în muzica românească

Compozitorul Cornel Ţăranu, cel care modelat decisiv școala muzicală clujeană, în calitate de profesor, dirijor, director artistic al ansamblului Ars Nova și al Festivalului muzical Cluj Modern, a murit la vârsta de 89 de ani,

Compozitorul Cornel Ţăranu, născut în 1934, a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, la Cluj-Napoca, potrivit Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), conform Mediafax.

Figură emblematică a componisticii românești, Cornel Ţăranu a semnat numeroase lucrări de muzică de cameră, vocală şi orchestrală, interpretate pe scene internaționale. A modelat decisiv școala muzicală clujeană, în calitate de profesor, dirijor, director artistic al ansamblului Ars Nova și al Festivalului muzical Cluj Modern.

Absolvent al Conservatorului din Cluj (1951-1957), unde l-a avut ca profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie pe Sigismund Toduţă, Cornel Ţăranu s-a perfecţionat apoi la Paris (cu Olivier Messiaen şi Nadia Boulanger) şi la Darmstadt (la cursurile lui György Ligeti, Bruno Maderna şi Christoph Caskel).

Din 1975 a devenit profesor la Academia de Muzică din Cluj, ulterior doctor în muzicologie, iar din 1993 membru al Academiei Române.

Doliu în muzica românească. A susţinut cursuri de măiestrie în Statele Unite, Elveţia, Germania şi Israel. Dintre distincţiile care i-au recompensat activitatea componistică, se numără mai multe premii ale UCMR, premiul Academiei Române (1973), premiul discului Koussevitzky (1982), Ordinul de Cavaler al Artelor şi Literelor (2002).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button