Doliu în cultura română
Doliu în cultura română
Criticul literar Dan Cristea, director al revistei ”Luceafărul de dimineaţă”, a decedat la vârsta de 81 de ani. Anunţul a fost făcut sâmbătă de Uniunea Scriitorilor din România.
„Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe deosebită dispariţia dintre noi a criticului literar Dan Cristea, director al revistei ‘Luceafărul de dimineaţă’. (…) Prin trecerea în eternitate a lui Dan Cristea, literatura română suferă o ireparabilă pierdere”, se arată pe pagina de Facebook a Uniunii.
Teodor Baconschi, fost ministru de Externe, a transmis un mesaj la moartea criticului literar.
„Din pură întâmplare, l-am tot întâlnit pe criticul literar Dan Cristea în casa unui prieten comun de la Snagov. Era un om afabil, bine educat, ponderat şi uneori hazliu, oricum, o figură ‘de modă veche’, din generaţia de filologi ai anilor 60, care ascultaseră religios prelegerile lui Călinescu şi Vianu, profitând ulterior de mecenatul lui George Ivaşcu. Practica un hedonism inocent, arcadic, şi ştia să facă din orice dialog un ceremonial firesc, în care politeţea sprijină replica niciodată sardonică, aşa cum respectul faţă de Republica Literelor inspiră sobrietatea ideilor. Ştiu că a suferit mult în ultimii ani. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris pe Facebook Baconschi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.