Expres

Doliu în Belgia, după decesul unui brașovean, chiar în noaptea de Revelion

Doliu în Belgia, după decesul unui brașovean…

Gheorghe Ion Ștefan, care se stabilise de mai mulți ani în Belgia, era cunoscut în zonă datorită meseriei sale de cizmar, dar și grație firii sale prietenoase. El a decedat în noaptea de Revelion, la vârsta de 55 de ani. S-a stins din cauza unor probleme medicale.


Deși afacerea lui exista doar de aproximativ zece ani, cizmarul era foarte popular în Wondelgem, localitate care face parte din orașul Gent.
Ștefan sau „Fane” (pentru că nimeni nu putea să pronunțe Gheorghe Ion) era de fapt inginer civil.
„S-a născut la Brașov, în România dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Chiar înainte de izbucnirea Revoluției, la sfârșitul anilor 80, a ajuns la închisoare câteva luni, pentru că s-a răzvrătit”, a povestit soția sa.

Odată ce Ștefan a fost eliberat, a plecat din țară. Planul era să rămână în Olanda și Belgia pentru un timp și apoi să fugă în Canada. Avea deja viză, dar iubirea a pus capăt acestor planuri. „Ne întâlneam în mod regulat în tren”, spune Sabine. „Și într-o zi a făcut pasul. Cu o scuză slabă m-a invitat să beau ceva cu el”, a adăugat ea, pentru nieuwsblad.be.


Sabine și Ștefan și-au început viața la Gent, dar nu a putut să profeseze ca inginer civil, deoarece Diploma lui din România nu era valabilă în Belgia. Pentru a o echivala, ar fi trebuit să studieze timp de un an, iar costurile pentru asta ar fi fost foarte mari. „Din fericire, era foarte îndemânatic, așa că a putut să lucreze ca cizmar, între timp”, a precizat Sabine, citată de libertatea.ro.


Această meserie a ajuns să-l facă popular în zona unde s-au stabilit.
„Întotdeauna a fost bun la asta. După câțiva ani în care a lucrat angajat, a decis să-și deschidă propria afacere, în urmă cu aproximativ zece ani. Era atât de mândru de asta. Afacerea de cizmărie a fost copilul lui”, a explicat partenera de viață a brașoveanului. Acesta va fi înmormântat la Gent, pe 9 ianuarie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
10 luni în urmă

55 de ani și-a mierlit-o? Nu-i cam devreme? Dacă trăia la noi poate mai citea presa neprogresistă, poate mai asculta de către niște unii care nu „cred” în „știință” și nu s-ar fi injectat și acum poate ar mai fi… Citeşte mai mult »

Back to top button