Expres

Doina Cornea a fost prima care s-a solidarizat cu BRAŞOVENII din 15 Noiembrie 1987

 

La trei zile de la revolta anticomunistă din Braşov – 15 Noiembrie 1987, în plină teroare represivă declanşată de Securitate, celebra luptătoare anticomunistă Doina Cornea, originară din Braşov, împărţea prin Cluj-Napoca fluturaşe de susţinere împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas (foto din expoziţia deschisă în noiembrie 2017, în Piaţa Sfatului, de către Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii – CNSAS). Pentru cele 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov, ambii au fost arestați pentru cinci săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).
„În momentul acela cred că ceva s­-a schimbat în mentalitatea noastră chiar dacă în aparenţă nu ne­-am prea solidarizat. Totuşi, a fost un exemplu de rezistenţă şi de a spune «nu» unui regim să zicem opresiv, foarte opresiv. Ceva s­-a trezit în noi, fie şi numai un sentiment demnitate. Am scăpat un pic de ruşinea de a nu face nimica. A fost un moment extraordinar de trezire în timp, care mai are efect şi acuma când minciuna şi demagogia celor care ne conduc au păstrat acele sechele comuniste. Acest spirit (al celor care au ieşit în stradă în 15 Noiembrie – nota red.) sper că va dăinui şi ne va călăuzi în continuare pe calea adevărului şi a demnităţii. Prin ceea ce am făcut eu atunci am vrut să-­mi pun de acord faptele şi conştiinţa civică. Din păcate, tinerii nu au astăzi pe cine să se sprijine pentru a afla despre aceste evenimente. Nici chiar pe şcoală, pentru că profesorii de istorie se tem să spună adevărul, fiindcă manualele nu menţionează acest moment de cotitură în istoria modernă a României. Tinerii trebuie să se documenteze despre ce au făcut românii pentru a scăpa. Discotecile nu ne vor salva de la nimic şi nici programele de televiziune. Este cartea care rămâne şi acum se scriu atâtea de către oameni de cultură care îşi dau osteneala ca să difuzeze această carte. Tinerii vor fi vinovaţi dacă viaţa lor nu va fi mai bună, ne­ declara Doina Cornea în 2007, prezentă la Braşov când se împlineau 20 de ani de la revolta anticomunistă a braşovenilor, din 15 Noiembrie 1987.
Prea multe în bine nu s-au schimbat de la acea declaraţie.

La începutul anilor 1990, Doina Cornea a publicat volumul „Puterea fragilităţii”, reeditat în anul 2006. Aici sunt adunate scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceausescu, dar şi cea adresată muncitorilor din Braşov, după revolta din 1987.

În iunie 2015 i-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al Braşovului, la propunerea consilierului local FDGR Cristian Macedonschi, la doi ani de când îi fusese decernat acelaşi titlu de către Consiliul Local Cluj-Napoca.

„Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii”

A publicat: „Liberté? Entretiens avec Michel Combes” (1990), „Libertate?” (1992), „Scrisori deschise şi alte texte” (1991), „Faţa  nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade” (1999), apărută în 2000 şi la Paris („La face cachée des choses”). Volumul „Jurnal. Ultimele caiete (1988-1989)”, apărut la editura Fundaţiei Academiei Civice, 2009, a fost lansat pe 31 iulie 2009.
A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989) şi a fost decorată cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer, cel mai înalt ordin al Republicii Franceze în anul 2000. Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, a fost decoraţia oferită de preşedintele Emil Constantinescu în acelaşi an. Steaua de Merit a Ungariei i-a fost acordată de fostul preşedinte ungar Ferenc Madl.
Papa Ioan-Paul al II-lea a decis în 2003 ca Doina Cornea să devină Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru.
Regele Mihai I, despre care Doina Cornea spunea că „este singura iubire care i-a mai rămas”, i-a acordat Crucea Casei Regale a României în 2009. În acelaşi an, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a onorat-o cu „Legiunea de Onoare” în grad de comandor.
„Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea într-un alt interviu.

Citiţi şi:

A murit Doina Cornea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button