Expres

Doi poliţişti s-au luat la bătaie după o şicanare în trafic

Doi poliţişti s-au luat la bătaie după o şicanare în trafic. Un incident în care au fost implicaţi doi tineri, ambii poliţişti aflaţi în timpul liber, a avut loc, duminică, pe o stradă din municipiul Slatina, unul dintre ei fiind transportat la spital.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, incidentul s-ar fi produs în jurul orei 12:00, pe fondul unor şicanări în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina.

La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, pe fondul unor şicanări în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, ar fi agresat fizic un alt tânăr de 35 de ani, din comuna Curtişoara, judeţul Olt. De asemenea, la faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului de 35 de ani, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

IPJ Olt a început verificări interne în cauză. Ambii poliţişti implicaţi se aflau în timpul liber.

„În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi dispunerea de măsuri legale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambii tineri sunt poliţişti, astfel că au fost demarate verificări interne”, a adăugat sursa menţionată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
9 luni în urmă

ZBURAȚI DIN MELIȚIE!!!

AMÂNDOI, NORMAL!!!

Back to top button