Expres

Doi elevi brașoveni, premiați la concursul UE pentru tineri traducători

Doi elevi brașoveni, premiați la concursul UE pentru tineri traducători

Camelia Dobrean, de la Colegiul Naţional „Unirea”, şi Alexandru Ştefan Răuţu, de la Liceul Teoretic „George Moroianu” Săcele, sunt cei doi laureaţi ai Braşovului, din acest an, la concursul UE pentru tinerii traducători Juvenes Translatores, ediţia a 17-a. Ambii au primit menţiuni speciale la această ediţie, relatează Radio România Brașov FM.

Tema concursului din acest an a fost „Îndrăznim să facem o schimbare”.

Concursul propriu-zis a avut loc în luna noiembrie şi au participat 3.056 de tineri, care şi-au testat competenţele lingvistice prin traducerea unui text în şi din oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE. Din cele 552 de combinaţii lingvistice disponibile, elevii din 701 şcoli din întreaga Uniune Europeană au utilizat 155 de combinaţii, traducând inclusiv din română în suedeză şi din cehă în daneză.

Din România au fost selectate 33 de şcoli, care au înscris la concurs 160 de elevi. Traducătorii Comisiei Europene au selectat câte un câştigător din fiecare ţară a UE. Câştigătorul din România este Matei Abălaru, elev la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa. Alături de cei doi elevi braşoveni, traducătorii Comisiei au mai selectat şi 245 de elevi care au primit menţiuni speciale pentru traducerile lor de excepţie.

Ceremonia de premiere va avea loc la 21 martie 2024, la Bruxelles.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button