Expres

Doar cancerul egalizează neasigurații cu cei asigurați la Sănătate

Doar cancerul egalizează neasigurații cu cei asigurați la Sănătate

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat joi, pentru Agerpres, că de la 1 iulie vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer, care vor fi decontate de la bugetul de stat, după ce, la finalul anului trecut existau 204.722 de cazuri de cancer.

„Avem Planul Naţional de Cancer, în cadrul acestui plan s-au introdus servicii şi pentru neasiguraţi, ceea ce este un mare fapt faţă de alte ţări. Prin introducerea în acest plan naţional de cancer a acestui segment de populaţie, cel neasigurat, înseamnă că dânşii au acces la servicii de prevenţie – asta înseamnă că depistez precoce -, la servicii de diagnostic şi pot să acceseze şi planul de tratament. Deci este un mare pas înainte. Banii vin de la bugetul de stat, aici e diferenţa. În Programul Naţional de Cancer există multe lucruri care intră acum, de la 1 iulie. Deci persoanele neasigurate, începând cu 1 iulie, vor avea acces la servicii de prevenţie, diagnostic şi tratament în cadrul Planului Naţional de Cancer, plată care va veni de la bugetul de stat. Se va deconta de la bugetul de stat în funcţie de câţi oameni se vor prezenta şi la câţi oameni se vor depista cazuri de cancer. Practic aceşti pacienţi neasiguraţi vor beneficia şi de investigaţii“, a declarat dr. Valeria Herdea.

Potrivit preşedintelui CNAS, un neasigurat care merge la medicul de familie este consultat şi dacă în urma consultaţiei se stabileşte că s-ar putea să existe o suspiciune de boală neoplazică, de cancer, pacientul va fi trimis la investigaţii, la analize, după care va fi trimis la un specialist oncolog pentru investigaţii de specialitate, care îi va pune un diagnostic.

„Se va face acelaşi parcurs ca la ceilalţi pacienţi, fiindcă e un drept constituţional într-o astfel de boală. Faptul că se asumă aşa ceva este mare lucru din punctul meu de vedere. (…) Gândiţi-vă că avem cancere de colon, cancere de esofag, avem cancere pulmonare, cancer de sân etc., e o mortalitate foarte înaltă, deci o astfel de măsură e foarte binevenită. Planul Naţional de Cancer este unul din dezideratele cele mai importante pe care eu, personal, le apăr în acest mandat. Vă spun de ce, pentru că nu este normal să moară atâţia oameni şi atunci un astfel de plan, care e rodul muncii a foarte multor oameni, merită pus în aplicare şi merită sprijinit. Avem 204.722 de pacienţi cu cancer la 31 decembrie anul trecut şi 2.700 sunt de copii”, a afirmat dr. Valeria Herdea.

Preşedintele CNAS a precizat că această alocare pentru pacienţii neasiguraţi este prevăzută doar pentru Planul Naţional de Cancer şi nu pentru toate tipurile de servicii medicale.
Precizarea vine după ce, miercuri, dr. Herdea a declarat, citată tot de Agerpres, la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri de lucru cu profesioniştii din sănătate, că „anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali” (detalii aici).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button