Expres

Doar 34% dintre români consideră că țara merge în direcția corectă

 

Marea majoritate a românilor (74%) consideră că UE se îndreaptă în direcția cea bună, în timp ce 34% spun că România merge în direcția corectă, doar 17% percepând situația economiei naționale ca fiind bună și foarte bună, potrivit ultimului Eurobarometru.

74% dintre români se declară optimiști în legătură cu viitorul UE (media europeană fiind de 56%), cu 11% mai mulți în 2014 față de 2013, conform ultimului Eurobarometru prezentat, luni, de Reprezentanța Comisiei Europene la București. 60% dintre români au încredere în UE, iar 68% se simt cetățeni români, în creștere față de 56% în 2013.

În ceea ce privește așteptările pentru următoarele 12 luni, 35% se așteaptă ca situația economică să se îmbunătățească. 53% dintre români sunt mulțumiți de modul în care își exercită drepturile democratice în cadrul UE, în timp ce doar 25% sunt satisfăcuți de modul de funcționare a democrației românești, în creștere, totuși, cu 10% față de 2013.

Totodată, românii sprijină într-o măsură mult mai mare decât media europeană prioritățile Comisiei Juncker. Astfel, politica de extindere a UE este susținută de 72% dintre repondenti, față de media europeană de 39%, românii situându-se pe primul loc în acest sens.

La nivel național, românii sunt preocupați de șomaj și inflație, precum și de starea sistemului sanitar și de asistență socială. 88% dintre cei chestionați apreciază că situația locurilor de muncă în România este proastă și foarte proastă.

Românii apreciază pozitiv drepturile lor în alitate de cetățeni europeni, 84% fiind mulțumiți de dreptul de a lucra în orice stat membru.

Eurobarometrul a fost realizat în perioada 8-17 noiembrie 2014.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google