Expres

„DNA – instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019”

 

„DNA – instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea corupției la nivel înalt riscă să fie paralizată”, acesta este mesajul care apare pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție, de astăzi, ca urmare a deciziilor luate de procurorii întruniți, astăzi, în Adunare generală.

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au informat că acestea sunt concluziile rezultate în urma votului, respectiv măsurile adoptate:

1. Susținerea Hotărârii nr 95/20.02.2019 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conțin prevederi neconstituționale și care vor conduce la blocarea activității Ministerului Public, inclusiv D.N.A
2. Susținerea demersului PICCJ de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea OUG nr. 7/2019
3. Solicitarea ca titularii îndreptățiți să declanșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern ca legiuitor delegat și Autoritatea judecătorească, întrucât modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 pun în imposibilitate Ministerul Public să își exercite atribuțiile constituționale.
4. Transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiției pentru a explica modul în care urmează să fie derulată și finalizată procedura de ocupare a funcțiilor de procuror șef secție la D.N.A în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcții nu mai este posibilă
5. Sesizarea reprezentanților GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupției și a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficiența organelor de urmărire penală din perspectiva infracțiunilor de combaterii corupției si a spălării banilor.
6. Transmiterea pe pagina de internet a instituției a unui mesaj public privind riscul blocării activității instituției ca urmare a OUG nr. 7/2019 și a paralizării combaterii corupției la nivel înalt (n.r. vezi imaginea alăturată).

În cursul ședinței, au fost supuse votului Adunării generale și alte propuneri ale participanților, care nu au întrunit însă numărul de voturi (majoritate simplă din numărul celor prezenți) necesare adoptării, potrivit comunicatului remis de DNA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button