DISPERARE: Sindicaliștii au protestat în fața Guvernului

30.000 de bugetari, potrivit reprezentanților Jandarmeriei, au protestat două ore în Piața Victoriei, la Guvern, față de scăderea salariilor, pensiilor și a indemnizațiilor.
Sindicaliștii susțin însă că au scos în stradă 50.000 de persoane. Circa 2.000 dintre ei erau brașoveni. A fost cel mai mare miting din ultimii 20 de ani.
Angajații din educație, sănătate, CFR, Poliție, Poștă, funcționari publici, mineri, pensionari, dar și salariați din mediul privat, au protestat ieri în Piața Victoriei, la mitingul organizat de cele cinci confederații sindicale. Participanții au venit pregătiți cu pancarte inscripționate cu lozinci dure: „Ne ciuruiți cu 25%/Vă decapităm 100%”;„Vă dăm 25% din salarii dacă plecați”, „Ne-ați ciuruit, vă ciuruim”, „România, ultimul episod”, „Nu scapă unul”, etc.. „Fă o baie de mulțime și o să te simți mai bine!”,„Vreți școală europeană și noi n-avem bani de cerneală”, au scris pe pancarte profesorii veniți la protest. „Opriți genocidul!”, „Nu vrem să fim o țară de asistați social!”, „Fie pâine cât de rea, tot ne tăiați 25% din ea”, scria pe alte bannere și pancarte
Au „votat” pentru grevă generală
În mijlocul mulțimii a fost amplasată o scenă, de unde liderii protestatarilor i-au îndemnat pe oameni să scandeze diverse lozinci îndreptate împotriva guvernanților: „Ați adus profesorii în stare de disperare, nesimțire mare!” sau „Domnul președinte ce a promis nu ține minte, minte, minte!”, „Jos Guvernul!”, „Plecați, jos comuniștii!”. „Ne-au cerut să fim solidari cu ei. Să fie ei solidari cu noi și să-și dea demisia. Dacă vor să ne dea o altă soluție, să înceapă cu schimbarea actualului Guvern. E cea mai bună soluție!”, a spus Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. Totodată, în Piața Victoriei s-a auzit și melodia „Dansul pinguinului”, cu versurile adaptate la contextul social: „Un pinguin conduce Guvernul / Și totul se mișcă greu, greu, greu/ Un pinguin ce-aduce infernul / Dar se crede mare zmeu, zmeu, zmeu”. Acțiunea de protest a început la ora 11.00 și a fost autorizată până la ora 13.00. La final, oamenii au plecat la fel de nemulțumiți cum veniseră. Sindicaliștii au amenințat că pe 31 mai intră în grevă și se vor aduna din nou în Piața Victoriei pe care nu o vor mai părăsi, dacă guvernanții nu înțeleg semnalul dat de ei și nu-și dau demisia. Votul” pentru greva generală a fost dat în unanimitate de către corul celor peste 40.000 de sindicaliști.
Aproape 2.000 de brașoveni, la miting
Dis-de dimineață, cu autobuze, microbuze, cu trenul sau înghesuiți în autoturisme, aproape 2.000 de sindicaliști din Brașov și din județ au plecat pentru a protesta în fața Guvernului. Profesori, medici, asistenți, din spitale sau de la Ambulanță, ceferiști, poștași, funcționari, angajați de la IAR Ghimbav și Nitroporos au făcut deplasarea, pe spezele lor sau pe banii sindicatelor, pentru că, spun ei, le-a ajuns cuțitul la os și au vrut să le transmită acest avertisment guvernanților. Liderul filialei Brașov a CNS Cartel Alfa, Fănică Gabor, a estimat la 650-700 numărul participanților din sindicatele brașovene afiliate. Gheorghe Apostu, liderul filialei BNS Brașov, a declarat că participarea i-a întrecut așteptările, de la circa 250 de membri, ajungând la 400. Și CNSLR Frăția, care are afiliat și Sindicatul Liber al Pensionarilor, a avut prezenți circa 500 de participanți. La București au fost și membri ai organizațiilor brașovene afiliate la confederațiile CSDR, în primul rând profesorii din Sindicatul „Diaconul Coresi”, conduși de Ligia Mara, și de la CSN Meridian, fiecare dintre acestea cu 400-500 de participanți. „În 17-18 ani nu am văzut atâta lume la un miting de protest și nu am auzit asemenea lozinci dure. Degeaba spun jandarmii că erau doar 30.000, era atât de plin în piață și pe bulevardele adiacente, că eu estimez la 60.000 de oameni. Au venit mulți pensionari și mulți bucureșteni, care nu erau sindicaliști, dar veniseră să-și strige nemulțumirile. Oamenii sunt foarte disperați și, dacă lucrurile nu se schimbă, va fi grevă generală din 31 mai”, a declarat Apostu.
Protest de solidaritate, la Brașov
Câteva zeci de persoane, majoritatea vârstnici, s-au strâns ieri în zona Prefecturii Brașov, ei protestând împotriva intenției Guvernului de a reduce pensiile și salariile, ca și de a elimina subvențiile și ajutoarele sociale. Protestatarii au susțin că nu au fost organizați de nimeni și că au venit în zona Prefecturii doar din cauza nemulțumirilor și pentru a fi solidari cu cei care participă la mitingul sindical din Capitală. „Eu aș fi mers la București, dar nu mă țin picioarele și sunt bolnav tare. Așa că protestez aici, din solidaritate”, a explicat un pensionar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





