Din septembrie, AJOFM Brașov primește declarațiile firmelor doar on-line

Numai agenților economici, care au în derulare convenții cu AJOFM Brașov privind subvenționarea locurilor de muncă, li se va permite depunerea declarațiilor, însoțite de documentele aferente, la sediul instituției.
Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov vor primi, din septembrie, declarațiile privind contribuția lunară de la angajatori doar on-line. „Începând cu declarațiile aferente lunii august 2010, depunerea acestora se va putea realiza numai pe adresa de e-mail: bv_web@ajofm.anofm.ro. Aceasta măsură este generată de modificarea organigramei prin reducerea numărului de personal care deservește această activitate”, precizează reprezentanții AJOFM. Din circa 60 de posturi, 13 vor fi restructurate. Numai agenților economici care au în derulare convenții cu AJOFM Brașov privind subvenționarea locurilor de muncă li se va permite depunerea declarațiilor, însoțite de documentele aferente, la sediul instituției, din str. Lungă, camera 11. În acest moment, numărul agenților economici care utilizează internetul pentru trimiterea declarațiilor a ajuns la 5.000, numărul acestora crescând lună de lună în ultima perioadă.
Cum se procedează
Pentru angajatorii care încă nu folosesc modalitatea de transmitere on-line a declarațiilor, conducerea AJOFM reamintește instrucțiunile privind utilizarea acestui mijloc de transmitere a declarațiilor. Angajatorii trebuie să comunice în scris AJOFM care este adresa de e-mail de la care urmează să fie transmisă declarația. Comunicarea poate fi transmisă pe fax, la 0268/412.552 sau pe e-mail: bv_buget@ajofm.anofm.ro. Formatul e-mail-ului va fi următorul: subiect: codul fiscal/CNP și numele angajatorului, luna și anul pentru care se transmite; se atașează declarația sub forma celor două fișiere (cap1.dbf și cap2.dbf); mesajul va conține denumirea/numele angajatorului, codul fiscal/ CNP al angajatorului, precum și numele, prenumele, funcția și CNP ale persoanei împuternicite să transmită declarația pentru luna respectivă; la un e-mail se va transmite declarația pentru o singură firmă, pentru o singură lună; de la aceeași adresă de e-mail se pot transmite declarații pentru mai multe firme. La preluarea declarațiilor, aplicația atribuie un număr de înregistrare unic fiecărei declarații, care se transmite prin e-mail. Dacă declarațiile sunt eronate, angajatorul va primi un e-mail care conține erorile depistate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



