Din cauza crizei financiare, brașovenii își vând afacerile

Pe piață au început să apară tot mai multe anunțuri în care fel de fel de investitori își vând afacerile cu care până mai ieri se mândreau. Prețurile se negociază, doar suntem oameni…

De mai bine de un an de zile, firmele românești și populația simt pe propria piele consecințele recesiunii mondiale. Banii sunt tot mai puțini, puterea de cumpărare a luat-o și ea la vale influențând consumul și prin urmare vânzările de produse și servicii sunt din ce în ce mai mici. În cel mai bun caz, au rămas la nivelul din toamna lui 2009, când de bine-de rău lumea mai avea ceva bani „la ciorap” sau în conturile bancare. Acum însă, situația s-a schimbat. Populația a început să învețe să cumpere din ce în ce mai puțin, iar o parte dintre oamenii de afaceri din județ sunt gata să renunțe la afaceri vânzându-și firmele „la cheie”. Practic, pe piața brașoveană au început să apară tot mai multe anunțuri în care fel de fel de investitori, din diverse domenii de activitate, își vând afacerile cu care până mai ieri se mândreau. Vreți o pizzerie? Se face. Vreți să patronați o patiserie peste un sfert de oră? Nici o problemă. Ați visat vreodată să dețineți magazinul propriu și să-l organizați „ca la carte”? Acest ideal poate deveni realitate.

„Nu o să vă pară rău”
Important este să aveți banii, pentru că piața nu duce lipsă de oferte concrete. Motivul este clar, însă nimeni nu suflă o vorbă despre asta. Concret, lumea nu prea mai are bani de cheltuit în afara strictului necesar pentru a-și duce traiul de la o lună la alta, iar patronii care-și verifică în fiecare zi încasările realizează că merg în pierdere și atunci încearcă să-și scoată,
vorba românului pârleala, să-și recupereze o parte din investiția făcută inițial. Prețurile se negociază, doar suntem oameni…
Am încercat și noi să vedem care este pulsul acestei piețe și am ieșit la cumpărături de… afaceri. Primul număr de telefon din mică publicitate, prima
firmă. Un domn vrea să vândă o pizzerie, situată în apropierea Liceului de Informatică de pe Calea București. „Costă 8.000 de euro și zona este bună”, încearcă să ne ademenească patronul. Atunci de ce o vinde? Vine și răspunsul, iar motivul ne dă pe spate: „Am doi copii și nu mă pot ocupa de ei așa cum aș vrea. Am avut câțiva angajați, dar nu au fost de încredere și atunci am început să mă ocup de pizzerie cu soția și sora mea, așa ca o afacere de familie. Însă, din păcate nu le pot acorda copiilor atenția de care au nevoie și atunci am decis să vând pizzeria. Copii sunt mai importanți”.
Aflând că nu lipsa clienților și a profitului l-au convins pe omul nostru să renunțe la afacere am vrut să vedem ce cumpărăm de 8.000 de euro, dacă tot e să ne băgăm în acest business. „Pizzeria este de vânzare cu toate utilajele, frigider, veselă, tot. Practic, dacă ați cumpărat-o azi, de mâine puteți face pizza. Prețul total se mai discută”.  Merită însă o asemenea investiție? Cam ce încasări și ce profit poate să aducă lunar o asemenea afacere? Din nou răspunsul ne stârnește zânbetul. „Luna trecută am avut încasări de circa 60-70 de milioane lei vechi (n.r.- adică ceva mai mult de două milioane lei vechi/zi). Vă spun eu că nu o să vă pară rău. Chiria este mică, 350 de euro/lună plus toate cheltuielile de întreținere. Avantajul mare este că pizzeria are cuptor pe lemne, deci nu plătiți factură la gaz. Vă fac și legătura cu firma de unde cumpăr lemne la un preț foarte bun”, își mai încearcă odată norocul patronul nostru. Totul e să cumpărăm. Cum însă oferta de gen nu e unică pe piață, încercăm și o patiserie. Afacerea însă nu este la cheie, se vând doar utilajele, semn că investitorul nu se retrage de tot de pe piață, ci încearcă numai o repoziționare. Chiar și el recunoaște acest lucru. „Am două cuptoare și două dospitoare. Sunt aproape noi utilajele, doar un cuptor și un dospitor sunt folosite puțin. Prețul este de 1.400 de euro pentru un cuptor și dospitor, în total 2.800 euro”. Nu prea ne arătăm interesați, așa că vânzătorul mai plusează. „Cuptoarele sunt italienești, au 70 de programe și pot coace la o temperatură de 220 grade C”. Dar din preț nu se mai scade nimic? „Dacă vreți ambele cuptoare și cele două dospitoare vă dau bonus și o casă de marcat electronică”.

„Să vezi ce bine merge treaba”
La fel de amabil a fost și vânzătorul numărul 3 care este gata să renunțe la o firmă în activitate, societate cu răspundere limitată, cu spații comerciale cu tot. De fapt, ținând cont de criza financiară omul nostru este gata să accepte orice variantă de vânzare, firma fiind una profitabilă, potrivit acestuia. „Am două spații comerciale, unul pe strada Avram Iancu, celălalt în apropiere. Unul are 100 de mp, 60 mp magazinul propriu-zis și 40 mp magazia. Ãsta costă 130.000 de euro. La etajul clădirii sunt două camere care pot fi amenajate foarte fain, un apartament în toată regula”, ne face o scurtă prezentare patronul 3. Celălalt magazin are 40 mp și costă 12.000 de euro. Dezavantajul cumpărătorului este că acesta achiziționează doar folosința, preluând contractul de închiriere de la omul nostru, clădirile fiind „în proprietatea Agro Bârsa. Dar te ajut acolo să plătești o chirie bună”. Nu prea ne vine să acceptăm, așa că investitorul este gata să accepte chiar și o colaborare în interiorul firmei pe care o deține. „Îmi dai 65.000 de euro și devenim parteneri. Îți arăt toate actele să vezi ce bine merge treaba”, încheie interlocutorul nostru.  Neavând capitalul necesar nu prea ne vine să ne băgăm într-o asemenea treabă și trecem la următorul anunț. Cineva vrea să vândă un salon de coafură, mai precis dotările extrem de scumpe, de altfel dacă sunt cumpărate noi. Deci, ce avem? O scafă, un scaun de coafură și două puncte de lucru, manichiură și pedichiură, în total, prețul real ar fi vreo 20.000 de euro. Însă pe timp de criză prețul poate coborî de patru ori și ajunge chiar la 5.000 de euro. Motivul? Distribuitorii de produse profesionale, folosite de majoritatea saloanelor de coafură nu mai acceptă, așa cum o făceau până de curând, plata la 30 de zile convenită cu clienții. „Toți vor să-și vândă marfa doar dacă emiți un cec sau alte documente de acest gen, ori cu chestiile astea nu te joci”, ne explică patronul unui salon de profil. Prin urmare, scăderea numărului de clienți a redus foarte mult posibilitățile de autofinanțare ale patronilor saloanelor de coafură. Aceștia sunt puși în situația de a se aproviziona numai în măsura în care au încasări, deci destul de rar. Există și oferte pentru buzunare mai mici. Dacă vreți să deveniți patron peste noapte aveți nevoie de numai 200 de euro. Atât costă o societate cu răspundere limitată fără datorii.    (A.Z.)