Expres

Din 2011 se introduce taxarea pe autostradă

  • article_259781_1.jpg
 

Șoferii ar putea plăti o taxă pentru a circula pe autostrăzile din România, începând din vara anului 2011, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor. Radu Berceanu spune că taxa ar urma să fie „modică”, urmând să ajungă la 3 – 4 euro pentru 100 de kilometri. Banii astfel obținuți ar urma să fie utilizați pentru întreținerea autostrăzilor.
Radu Berceanu a anunțat că autoritățile române lucrează la o strategie privind taxarea porțiunilor de autostradă aflate pe coridorul IV pan-european, document care va fi transmis Comisiei Europene.
„În acest moment, sunt niște proiecte de porțiuni de autostrăzi de pe culoarul IV care se află la Comisia Europeană pentru aprobare. Acestea vor fi aprobate, însă pentru următoarele porțiuni va trebui să furnizăm o strategie la Comisia Europeană privind taxarea pentru autostrăzi. Și nu este vorba neapărat de taxare, ci este vorba de sumele care se vor strânge pentru întreținerea autostrăzilor”, a explicat ministrul Transporturilor.
El a adăugat că întreținerea autostrăzilor reprezintă o cerință a Uniunii Europene întrucât „contribuabilii europeni sunt interesați ca atunci când dau niște bani pentru autostrăzi acestea să fie întreținute conform normelor UE”.
Uniunea Europeană alocă aproximativ două miliarde de euro până în 2013 pentru porțiuni de autostradă aflate pe culoarul IV.
Întrebat dacă autostrăzile A1 și A2, București – Pitești și București – Constanța ar putea fi la rândul lor taxate, ministrul Radu Berceanu a răspuns afirmativ. „Vor fi și ele prinse, pentru că trebuie și ele întreținute. Probabil că de anul viitor ar putea fi taxate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google