Expres

Difuzorii de presă din Capitală acuză „o inițiativă de exterminare” a acestei activități

 

Asociația Patronală a Difuzorilor de Presă din București protestează, printr-o scrisoare deschisă, împotriva ofensivei pe care primarii din unele sectoare ale Capitalei, în special cel al Sectorului 4, au început-o împotriva  punctelor de vânzare a presei. Iată conținutul acestei scrisori:

„Presa scrisă rămâne în secolul 21 un important garant al libertăților cetățenești.

În orice capitală europeană, presa scrisă, în special segmentul de informație, se achiziționează în chioșcuri de presă amplasate pe domeniul public. Considerăm că este foarte important ca și Bucureștiul să respecte acest standard de civilizație.

Recunoaștem necesitatea reînnoirii mobilierului stradal, însă ca parte a unui proces cu termene rezonabile și realizabile, nu ca o inițiativă de exterminare.

Ca parte a procesului de descentralizare, Primăria Municipiului București a lăsat administrarea domeniului public în mâinile primăriilor fiecărui sector în parte, inclusiv în ceea ce privește reglementarea și aplicarea reglementărilor distribuției de presă pe domeniul public.

Unele sectoare, însă, ne referim aici în special la Sectorul 4, au înțeles această responsabilitate în mod original – întâi au refuzat reînnoirea avizelor de funcționare pentru toate firmele care difuzează presă în sector, apoi au adoptat un regulament privind distribuția de presă pe care l-au schimbat de două ori, care printre altele conține prevederi privind reînnoirea mobilierului stradal (al chioșcurilor de presă), reînnoire cu care suntem de acord, însă nu stabilește termene de punere în aplicare a acestei operațiuni, ceea ce nu este normal. După care, fără a mai face referire la regulament, prin dispoziție de primar, au început peste noapte să ridice chioșcurile de pe domeniul public, unele dintre ele cu marfă cu tot, în ciuda protestelor oamenilor care-și câștigă pâinea de pe urma acestor chioșcuri.

Sperăm ca înțelepciunea românului cea de pe urmă, precum și mediatizarea subiectului să convingă autoritățile locale să acorde asociației noastre timpul necesar, de trei luni, pentru a începe procesul de înlocuire a chioșcurilor de ziare și să acorde autorizațiile legale necesare acestei amplasări”.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare