Expres

DIALOG. După multe discuții destul de aprinse, Prefectul și sindicatele au căzut de acord doar că noua lege a salarizării este imperfectă

  • logomytex.png
 

Sindicaliștii de la Cartel Alfa au reclamat ieri, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Brașov, că Legea unică de salarizare a bugetarilor se aplică mai mult după ureche, în funcție de cum a înțeles fiecare ordonator de credite. Liderul filialei Brașov a CNS „Cartel Alfa”, Fănică Gabor, susține că legea este imperfectă și lasă loc interpretărilor, motiv pentru care s-a ajuns în situația ca în unele instituții persoane cu studii superioare, câștigă mai puțin decât cele care au absolvit doar liceul sau două persoane încadrate pe același post beneficiază de venituri salariale diferite. Liderul sindical a mai reamintit și faptul că în multe instituții nu s-au emis decizii sau dispoziții privind încadrarea salariaților conform noilor grile de salarizare, dar și faptul că numeroase posturi, mai ales din domeniul asistenței sociale, nu apar în anexele legii salarizării unice. De asemenea, s-a pus și problema sporurilor obținute de angajați de-a lungul anilor. „Legea Muzeelor este în vigoare, dar sporurile prevăzute de acest act normativ nu mai sunt cuprinse în anexele Legii nr. 330 din 2009. Practic, cele două acte normative se contrazic”, a exemplificat Gabor.

Problema sporurilor e simplă
Prefectul Ion Gonțea recunoaște că noua legislație trebuie îmbunătățită, deoarece lasă loc de interpretare și există multe probleme privind textul legii, dar și punerea ei în aplicare. „Eu cred că în acest an, 2010, când este perioada de tranziție cu privire la aplicarea acestui act normativ, vor fi clarificate toate lucrurile. Din păcate, sunt foarte multe lucruri care țin efectiv de modul în care e formulată legea”, a declarat Gonțea.  În schimb, prefectul susține că problema sporurilor este cât se poate de simplă: Legea 330 prevede că sporurile se pot acorda până la maxim 30% din valoarea salariului de bază. „Indiferent ce sporuri sunt prevăzute în diferite legi speciale, de organizare a diferitelor domenii de activitate, cuantumul total al lor nu poate depăși limita de amintită. Sporurile sunt legate de specificul fiecărui loc de muncă și trebuie să definim foarte clar care sunt condițiile specifice ale unui loc de muncă care reclamă sau duc la acordarea unui anumit spor”, a mai afirmat Gonțea.

Justiția nu ar mai trebui să se implice în salarizare
De cealaltă parte, sindicaliștii s-au declarat nemulțumiți că anumite drepturi salariale câștigate în instanță nu au mai fost acordate în urma aplicării noii legislații. Mai mult, spun reprezentanții organizațiilor sindicale, pentru aceleași spețe, hotărârile judecătorești sunt diferite una de cealaltă. Prefectul județului consideră că „în viitor, acordarea drepturilor salariale nu mai trebuie să fie un apanaj al justiției. Legea trebuie, din toate punctele de vedere să aibă prevederi clare ca să nu permită nici o interpretare”.
De altfel, Fănică Gabor, care a dorit să părăsească sala de mai multe ori, s-a declarat nemulțumit de rezultatul discuției de ieri, deoarece, spune el „domnul prefect a încercat să eludeze sensul convocării, sensul problemelor noastre și sper ca în viitor să luăm o altă decizie privind membrii de sindicat. În mod cert, vom începe mișcările de stradă. Probabil că o decizie privind calendarul protestelor o vom lua în 19 martie”.
    (R.C.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google