Expres

DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE ale sauditei refugiate în Canada!!!

 

A vrut să scape de condiţia de „sclavă” şi de violenţele fizice la care era supusă, potrivit spuselor sale, de către mama şi fratele ei. Astfel, Rahaf Mohammed al-Qunun a părăsit Arabia Saudită, primind, de curând, statutul de refugiat în Canada.

Tânăra în vârstă de 18 ani a stat baricadată mai multe zile într-o cameră de hotel din Bangkok, având asupra sa doar un telefon mobil. Situaţia ei a generat o mobilizare imensă pe reţelele de socializare, după ce Rahaf Mohammed al-Qunun a denunţat presiunile psihice şi fizice pe care le-a îndurat de la familia ei. În cele din urmă, Canada i-a acordat azil, iar, de sâmbătă, respectiva a început o nouă viaţă, la Toronto.

„Cea mai mare teamă a mea a fost că părinţii mă vor găsi; în acel caz, eu aş fi dispărut”, a declarat adolescenta, în arabă, pentru televiziunea publică anglofonă CBC, la primul interviu de la sosirea în Canada. A mărturisit şi că a luat în calcul sinuciderea, pentru a scăpa de familie.

„Am fost închisă timp de 6 luni, pentru că mi-am tăiat părul”, a mai spus refugiata, povestind că a suferit cu regularitate „violenţe corporale” din partea fratelui şi a mamei sale: „Noi, femeile saudite, suntem tratate ca sclave”.

La sosirea în metropola canadiană, tânăra saudită a relatat că a primit o scrisoare din partea familiei sale, fiind anunţată că e renegată. Din acest motiv, ea vrea să se numească doar Rahaf Mohammed, intenţionând să-şi „şteargă” numele de familie,  al-Qunun.

„Mulţi mă detestă, membri ai familiei mele sau persoane din Arabia Saudită”, a completat tânăra, vizibil emoţionată.

Acum, în Canada, unde este ajutată de un ONG, doreşte să înveţe engleza şi să-şi găsească de lucru, menţionând: „Simt că-mi pot împlini, aici, visele avute în Arabia Saudită. Am impresia că renasc, văd că lumea mă priveşte cu căldură. Îi iubesc pe canadieni!”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button