Expres

Dezlegare la pește în zilele de post

Dezlegare la pește în zilele de post. În Săptămâna Luminată (prima de după Învierea Domnului) a fost harți în zilele de miercuri și vineri, în care s-a dat dezlegare la toate (nu s-a postit). Dar din această săptămână, miercurea și vinerea este „dezlegare la pește”. Această îngăduință este valabilă în toată perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului, care anul acesta a picat în 16 aprilie, dar în acea săptămână a fost harți, și Duminica Rusaliilor – 4 iunie, anul acesta).
Mai mult, în săptămâna de după Rusalii, până la Duminica Tuturor Sfinților, vor fi din nou zile de harți miercurea și vinerea, pentru că urmează Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Această precizare liturgică foarte veche a fost generalizată și introdusă în mai toate calendarele bisericești, începând din 2009. Zilele de miercuri și vineri cu harți sunt foarte puține de-a lungul anului, urmând marilor sărbători (cum a fost după Paști) sau precedând perioadele lungi de postire.
Dezlegare la pește în zilele de post.

„Dacă observăm cu atenție rânduiala Postului Mare, dar și modul postirii în perioada Penticostarului, vom constata că cele două rânduieli liturgice sunt reglementate în funcție de importanța covârșitoare a marelui praznic. Cele legate de Postul Mare au în vedere pregătirea specială pentru întâmpinarea cuviincioasă a Învierii Domnului, iar cele din perioada Penticostarului scot în evidență bucuria imensă care cuprinde întreaga făptură o dată cu Învierea. Asprimea Postului Mare pe de o parte, precum și «mângâierea» din perioada Penticostarului (modul mai puțin aspru al postirii și «dezlegările» la pește, miercurea și vinerea) pe de alta își găsesc rațiunea în afirmația Mântuitorului: «Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor. Iar ai Tăi mănâncă și beau. Iar Iisus a zis către ei: «Puteți, oare, să faceți pe fiii nunții să postească, cât timp Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile». Așadar, motivul primordial în baza căruia Sfinții Părinți au rânduit „dezlegările la pește” miercurea și vinerea, în perioada Cincizecimii, adică până la Înălțarea Domnului și apoi până la Cincizecime și Duminica Tuturor Sfinților, îl reprezintă tocmai răspunsul Mântuitorului către cărturari și farisei. De altfel, cele patruzeci de zile până la Înălțare sunt ultimele zile în care Mântuitorul – Mirele Bisericii – mai este împreună cu apostolii pe pământ”, explică teologii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare