Expres
Deşeuri medicale aruncate pe câmp! Garda de Mediu a deschis o ANCHETĂ
O groapă de gunoi clandestină, unde erau aruncate deşeuri medicale, a fost descoperită pe un câmp din apropierea municipiului Timişoara, Garda de Mediu Timiş demarând o anchetă, astăzi, după ce a fost sesizată de doi vânători de raţe.
„Este vorba despre deșeuri medicale abandonate, medicamente, sonde urologice și seringi, toate nefolosite, dar cu termenul de valabilitate expirat. Am mai găsit și reclame luminoase, pe baza cărora se vor face cercetări, ulterior. Pe lângă acestea, am mai găsit deșeuri rezultate din dezmembrări auto”, a declarat Mariana Lorinczi, comisar-șef al Gărzii de Mediu Timiș.
Comisarii au descoperit printre produsele medicale expirate şi fişe de analize ale unor pacienţi, precum şi medicamente care fuseseră donate din străinătate, dar care expiraseră.
Deşeurile vor fi incinerate într-un centru special amenajat în acest sens.
Dacă va fi depistat, şoferul care le-a abandonat riscă între 1.000 şi 2.000 de lei amendă, ca persoană fizică, iar firma de la care provin deşeurile riscă o sancţiune între 20.000 şi 40.000 de lei, dacă va fi identificată.
Tot în judeţul Timiş, au mai fost descoperite recent aproximativ 5 kilograme de pastile de slăbit, aruncate într-o încăpere dezafectată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.