Expres

Deputaţii au adoptat Legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră

 

Camera Deputaților a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care stabilește măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru 30 împotrivă și 30 de abțineri.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat luni, înainte ca deputații să voteze inițiativa, că proiectul de lege a suferit modificări în comisie, astfel că nu va fi adoptat în forma adoptată deja de Senat. Printre modificările adoptate de comisie și preluate de Camera Deputaților se numără și cea referitoare la producția de gaze care va fi tranzacționată pe piața din România, care a crescut la jumătate, în loc de 30% cum era prevăzut inițial. De asemenea, o altă modificare adusă de comisie și adoptată de Camera Deputaților, se referă la introducerea sumelor încasate din revedențe și impozite suplimentare, care vor alimenta fondul special creat prin ordonanța parteneriatului public-privat.
Camera Deputaților va vota proiectul de lege ce stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Comisiile de specialitate au dat tot luni aviz favorabil pe proiectul de lege. Deputații din PMP au votat împotriva proiectului de lege. Și deputații USR au anunțat înaintea votului final că se vor abține de la vot.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button