Expres

Deputat PSD de BRAȘOV, achitat pentru acuzația de șantaj

 

Două din trei judecătoare ale unui complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au hotărât miercuri să-l achite pe deputatul PSD de Brașov Mihai Valentin Popa (foto, al doilea din dreapta) într-o cauză privind presupuse fapte de şantaj şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Soluţia a fost dată pentru ambele capete de acuzare în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală: „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Sentinţa poate fi atacată cu apel la un complet de 5 judecători al instanţei supreme.
Pe 30 octombrie 2017, DNA a anunţat punerea sub control judiciar, iar pe 21 decembrie, trimiterea în judecată a deputatului Mihai Popa, acuzându-l că l-ar fi şantajat cu demiterea pe un primar din zona Făgăraşului, cerându-i în schimb s-o menţină în funcţie pe o protejată a parlamentarului, pe motiv că altfel i-ar afecta imaginea sa de lider influent care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa. Angajata ocupa funcţie de conducere şi s-ar fi aflat în pericol de revocare după mai multe nereguli pe care i le-ar fi găsit Curtea de Conturi.
În legătură cu acuzaţia de folosire a influenţei, DNA l-a inculpat pe Mihai Popa pentru că alt primar, coleg de partid (de data aceasta dintr-o comună din Ţara Făgăraşului) i-ar fi cerut parlamentarului să intervină pentru ca reprezentanţii şcolii din acea comună să nu fie sancţionaţi de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Popa ar fi acţionat în calitatea pe care o avea, de parlamentar, preşedinte al Organizaţiei Făgăraş a PSD şi secretar executiv al Organizaţiei PSD Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare