Expres

Decizia CEDO la cererile lui Dan Voiculescu

  • voiculescu_6.jpg
 
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi drept inadmisibile cererile depuse de Dan Voiculescu, fondator al trustului intact şi al Partidului Popular Umanist – Social Liberal, cu privire la condamnarea sa pentru spălare de bani şi la confiscarea bunurilor sale, potrivit HotNews.ro, care citează Agerpres.

Instanţa judiciară a Consiliului Europei „declară, în unanimitate, cererile inadmisibile”, a transmis CEDO printr-un comunicat, precizând că “aceste decizii sunt definitive”, arată sursa citată.
Cererile către CEDO au fost formulate într-un prim caz de către Dan Voiculescu, iar în al doilea caz de către fiicele sale, Camelia Rodica Voiculescu şi Corina Mirela Voiculescu, şi de Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi Grupul Industrial Voiculescu şi Compania S.A. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv în 2014 la zece ani de închisoare pentru spălare de bani, iar fondatorul Antenelor a susţinut, la CEDO, că statul l-a urmărit în justiţie „în scopuri politice” şi că judecătorii nu au fost imparţiali.
„Referitor la independenţa tribunalelor de proces, Curtea a luat notă că procedurile nu au fost arbitrare, că domnului Voiculescu i s-au oferit ocazii rezonabile de a-şi prezenta argumentele în proceduri antagonice şi că deciziile adoptate au fost motivate temeinic pe baza faptelor şi a legii aplicabile’‘, a explicat CEDO, potrivit Agerpres. Referitor la confiscarea bunurilor, Curtea consideră că nu s-a constatat nicio eroare de imparţialitate din partea judecătorilor.
 
În dosarul „ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare