Expres

De la Primăria Brașov: 40 de utilaje de deszăpezire au acționat azi noapte

De la Primăria Brașov:

Așa cum am fost informați, în această noapte, 40 de utilaje de deszăpezire au acționat în municipiul Brașov.

Primele au ieșit la 20.00, iar începând cu ora 4.00 numărul lor a ajuns la 40, astfel că, în această dimineață, s-a putut circula în condiții bune, potrivit BrasovCity.ro. Totuși, un cititor mytex.ro ne-a sesizat, aseară: Ninge la Brașov / „Nu s-a dat cu nimic pe șosea”.

Conform sursei citate, în această noapte s-au utilizat aproximativ 250 de tone de material antiderapant, stocul municipalității fiind de aproximativ 2.500 de tone.

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la telefon 0268-416495.

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.

Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire

-etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
-etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă (cartierul Șchei, str. C.D. Gherea etc.), activitatea de deszăpezire se face, și acolo, în prima și a doua etapă.

Potrivit Primăriei Brașov, pentru sezonul 2022-2023 sunt pregătite 86 de autospeciale și utilaje, astfel:

-31 de utilaje de mari dimensiuni cu lamă și răspânditor;

-15 unimoguri cu lamă și răspânditor;

-2 tractoare cu lamă și răspânditor;

-27 de tractorașe cu lamă și răspânditor;

-11 utilaje de încărcare: încărcătoare frontale, buldoexcavatoare și buldozere.

De la Primăria Brașov:

Pentru reducerea timpului de intervenție și creșterea eficienței, activitatea de deszăpezire este asigurată din cele 3 centre (str. Carierei, str. Zizinului și Poiana Brașov).

Materialul antiderapant utilizat este format dintr-un amestec de sare cu un inhibitor de coroziune, care asigură eficiență până la -24,5 grade Celsius, în timp ce sarea are eficiență doar până la -7 grade Celsius. În plus, amestecul protejează atât carosabilul și caroseriile mașinilor, cât și spațiile verzi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare