De la bal la spital
De la bal la spital. Zece elevi ai unui colegiu din Vatra Dornei au făcut toxiinfecție alimentară după ce au participat la petrecerea de absolvire a liceului, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu.
Acești 10 elevi fac parte din absolvenții clasei a XII-a și au participat împreună cu profesorii și colegii lor la o petrecere la o pensiune din Vatra Dornei. Se pare că la acea petrecere au participat circa 180 de persoane, însă doar cei 10 acuzau simptomatologie digestivă.
Toţi elevii au fost consultaţi la CPU (Compartimentul Primiri Urgenţe) şi li s-a administrat tratament simptomatic, iar doi dintre ei au rămas internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei, potrivit Agerpres.
O echipă a DSP Suceava s-a deplasat marţi, la Vatra Dornei pentru a efectua ancheta epidemiologică.
Aceștia au mers în zonă pentru a ridica probe de apă și de alimente pentru a stabili ce s-a întâmplat și, dacă se vor impune, vor lua și măsuri împotriva operatorului economic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Gândul, Amin Zahra este medic specialist de Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. El a devenit cunoscut în special în timpul pandemiei, când […]