De ce sunt supăraţi soţii Klaus şi Carmen Iohannis pe judecătorii din BRAŞOV?!
De 10 ani, familia Iohannis se luptă pentru o casă din centrul Sibiului, cumpărată de la nepotul fostului proprietar, dar câştigată în instanţă de chiriaşi. După numeroase procese, dosarul a ajuns la Tribunalul Braşov, apoi la Curtea de Apel Braşov, ultima instanţă dând în noiembrie 2015 o decizie definitivă în defavoarea soţilor Iohannis, declarând nul contractul de cumpărare al imobilului.
Supăraţi că şi-au pierdut casa, soţii Iohannis au contestat decizia. Mai mult, ei au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o cerere prin care solicită strămutarea de la Curtea de Apel Brașov a dosarului având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva decizie instanței din noiembrie 2015.
Preşedintele Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.
Astfel, susţin Carmen și Klaus Iohannis, în urma articolelor apărute în presă s-ar fi creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.
Cronologic vorbind, în 12 noiembrie, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului din Sibiu. În 17 decembrie 2015, familia Iohannis a contestat oficial decizia. În 4 ianuarie 2016, magistrații Curții de Apel Brașov au amânat pentru 25 ianuarie judecarea contestaţiei în anulare. Între timp, a fost depusă şi cererea de strămutarea dosarului, având ca prim termen de soluţionare 17 februarie 2016.
* Povestea casei
Imobilul în cauză, de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, din Sibiu, a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, averea a trecut, în anii ’70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Astfel, casa a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997, imobilul a fost cumpărat de chiriași.
În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea.
Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.
Citeşte şi:
BRAŞOV. Iohannis a contestat decizia prin care a pierdut o casă
Judecarea dosarului în care Iohannis a contestat decizia privind casa din Sibiu, AMÂNATĂ
Klaus Iohannis ar putea afla astăzi dacă își recuperează casa din Sibiu
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.