De ce sunt sărbătoriți împreună Sf. Ap. Petru și Pavel / Trei biserici de confesiuni diferite din Brașov au hramul

De ce sunt sărbătoriți împreună Sf. Ap. Petru și Pavel / Trei biserici de confesiuni diferite din Brașov au hramul

Bisericile apostolice îi prăznuiesc în fiecare an, pe 29 iunie, pe cei doi mari propovăduitori ai învăţăturii creştine, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ce se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, de vreme ce sunt singurii sfinți a căror sărbătorire este precedată, la ortodocşi şi greco-catolici, de post.
În Braşov, trei confesiuni creştine diferite au lăcaşuri de cult cu hramul închinat celor doi mari apostoli, sărbătoriți de bisericile apostolice în 29 iunie: Biserica Ortodoxă Sf. Apostoli Petru şi Pavel de pe Aurel Vlaicu, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Paul (de pe Mureşenilor), şi Biserica Greco-Catolică (Biserica Română Unită cu Roma) „Sf. Petru” de pe Zizinului.

Ei au fost „căpetenii apostolilor” şi „lumii învăţători”, contribuind, prin râvna lor, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii. Sunt sărbătoriţi împreună, deoarece tradiţia consemnează că au suferit moarte martirică în aceeaşi zi, 29 iunie, anul 67. Sf. Apostol Petru era iudeu, fiind fiul pescarului Iona din localitatea Betsaida şi frate cu Sf. Andrei, „cel dintâi chemat la apostolie”. Numele lui Petru era Simon, dar Mântuitorul Iisus Hristos i-a dat numele simbolic de Petru sau „Chefa/Chifa” (care înseamnă piatră), fiindcă îi spune: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Petru a fost chemat de Mesia să devină „pescar de oameni” şi a făcut parte, împreună cu fraţii Iacov şi Ioan, dintr-un grup restrâns de apostoli, mai apropiaţi de Mântuitor, care au luat parte la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă de pe Muntele Taborului, precum şi la alte minuni săvârşite de Iisus. După Înălţarea la cer a Domnului, „Faptele Apostolilor” prezintă mai multe din activitatea lui. Astfel, Petru a propus alegerea unui nou apostol în locul lui Iuda. Cuvântarea însufleţită a lui Petru în ziua Pogorârii Sfântului Duh duce la convertirea a 3.000 de oameni, care vor forma prima comunitate creştină din Ierusalim, de aceea, momentul este considerat a fi cel de întemeiere a Bisericii Creştine. Săvârşeşte mai multe minuni: vindecarea ologului din templul de la Ierusalim, vindecarea unui paralitic din Lido, învierea Tavitei din Ioppe, mărturisind mereu cu smerenie că Iisus Hristos lucrează prin el, că el este doar o unealtă, astfel că „mulţi au crezut în Domnul”.
Tradiţia Bisericii spune că Sf. Ap. Petru a predicat şi într-o serie de provincii din Asia Mică, iar în ultima parte a vieţii s-a aflat la Roma. Acolo a fost martirizat, fiind răstignit pe cruce aşa cum şi-a dorit, să moară ca Mântuitorul, dar călăii lui l-au răstignit cu capul în jos, la 29 iunie în anul 67, în timpul persecuţiilor poruncite de împăratul Nero împotriva creştinilor.

Din prigonitorul creștinilor, „Apostolul neamurilor”

Sfântul Apostol Pavel, ce se numea la naştere Saul, era iudeu originar din oraşul Tars. A venit de tânăr la Ierusalim, pentru a studia în şcoala renumitului învăţător al Legii Vechi, Gamaliel. El s-a manifestat mai întâi ca un înverşunat prigonitor al creştinilor, fiind cel care a păzit hainele ucigaşilor primului martir creştin, arhidiaconul Ştefan. Însă, Saul se întâlneşte cu Dumnezeu pe drumul Damascului. Acolo, Dumnezeu ­care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”, ­îi ia pentru un timp darul vederii, deschizându-i în schimb ochii sufletului şi ai minţii. Astfel, creştinul botezat Pavel devine „vas ales”, Sfântul şi Marele Pavel, „Apostolul neamurilor”. Supranumele acesta este confirmat de activitatea sa misionară, călătoriile prin comunităţile creştine din Europa şi Asia Mică, dar şi prin cele 14 epistole adresate diferitelor comunităţi creştine, în care propovăduieşte Evanghelia, dar şi unirea dintre credincioşi. În anul 67, tot în 29 iunie, este martirizat prin tăierea capului. Sf. Ap. Pavel este considerat cel mai de seamă misionar al tuturor veacurilor.

Moșii de Sânpetru

Odată cu această mare sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, reînvie numeroase tradiții și obiceiuri. Astfel, în mai toate zonele țării, în ziua de Sânpetru, credincioșii merg la biserică cu mere, colivă, colaci și miere în faguri pentru a fi sfințite. După slujbă le împart de pomană pentru sufletele celor dragi. Prin acest obicei sărbătoarea poartă și numele de Moșii de Sânpetru.
Se mai povestește că la miezul nopții cerul se va deschide și Sfântul Petru, care deține cheile Raiului, ar putea fi zărit pentru o clipă așezat în dreapta Tatălui.
Sânpetru de vară indică și miezul verii agrare sau perioada secerișului. Până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru că aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.