De ce ne trezim între orele 3 și 4 noaptea
Te trezești frecvent la orele 3, 4 noaptea, deși nu ți-a perturbat nimeni somnul?
Potrivit experților, în mod normal, ne trezim de mai multe ori pe parcursul nopții fără să fim conștienți de asta, iar un nivel ridicat de stres transformă aceste treziri scurte într-o stare complet conștientă. Pe lângă stres, alți factori care contribuie la această situație includ un program neregulat, timpul petrecut excesiv pe Internet și lipsa aerului proaspăt.
Mulți dintre noi se întreabă de ce ne trezim mereu la aceleași ore, aproape noapte de noapte. Specialiștii explică faptul că acest lucru se întâmplă pentru că majoritatea oamenilor se culcă între orele 23:00 și miezul nopții, iar majoritatea se trezesc între 7 și 8 dimineața, potrivit stiripersurse.ro.
Orele ciudate la care ne trezim sunt fix în mijlocul ciclului nostru de somn. Astfel, între 2 și 4 dimineața, ne aflăm într-o fază a somnului în care este mai ușor să ne trezim.
Simplul act de a scrie o listă cu sarcinile de făcut și grijile zilnice ar putea reduce nivelul de stres înainte de culcare și s-ar putea să rezolvați problema cu trezitul la 3 – 4 noaptea. Înainte de a ne pune la somn, este recomandat să reflectăm asupra zilei trecute și să planificăm ziua următoare, astfel încât mintea noastră să fie mai liniștită pe timpul nopții.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.