Expres

„Datorită comodității tale pot muri oameni”

„Datorită comodității tale pot muri oameni”. Marian Godină a prezentat într-o postare pe Facebook haosul din Brașov în această perioadă. Polițistul s-a declarat îngrijorat în legătură cu o eventuală situație de urgență care ar apărea, în condițiile în care traficul este blocat.

Cartierul în care locuiesc, Șchei, este cel mai vechi cartier al Brașovului. Tocmai de aceea, străduțele sunt concepute pentru a putea circula cu căruțele sau doar cu caii, astfel că sunt foarte înguste.

Nu puține sunt străzile pe care nu poți intra nici măcar cu o dubă mai mare.

Pentru a ajunge în Schei, poți urca pe str. Mureșenilor, cea care ajunge în Piața Sfatului, iar apoi pe Constantin Brâncoveanu și poți coborî pe str. Prundului și mai apoi pe str. Poarta Schei și Nicolae Bălcescu.

Atât străzile de urcat, cât și cele de coborât sunt străzi cu un singur șir pe sens unic, deoarece sunt străzi înguste.

Șcheiul e blocat de turiști

În zilele din apropierea sărbătorilor și, tot mai des, și în weekend-uri, cartierul Șchei este pur și simplu blocat. Nu poți ieși din el și nu poți intra.

Sau dacă vrei să o faci, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și să stai în coloane de mașini cu numere de prin toate județele țării.

Cei mai mulți sunt turiști care se învârt într-un cerc, urcând pe Mureșenilor-Brâncoveanu și coborând pe Prundului-Poarta Schei.

În loc să se bucure de o plimbare faină prin centrul orașului, pe jos, se umplu de nervi și de frustrare, petrecând ore în șir blocați în trafic și blocând accesul locuitorilor în cartier.

Partea gravă e că în Șchei se află Maternitatea și un spital. Partea și mai gravă e că în cazul în care te afli în Șchei și ai nevoie de ambulanță, cu tot cinismul îmi asum ce spun, vei muri cu zile.

Pentru că ambulanța nu are cum să ajungă, iar dacă ajunge cu chiu cu vai, cu siguranță nu are pe unde să iasă.

În coloanele interminabile de mașini, mai poate fi zărit câte un autobuz care, ați ghicit deja, e gol.

„Omul e prost și fudul”

Toți vor cu mașina, deși nu au unde parca și nu fac altceva decât să își strice concediul cu nervi.

Unii sunt cazați în Poiană și vin în oraș cu mașinile, doar pentru a intra în cercul de care v-am zis mai sus. Cum ar fi să cobori din autobuz în Livada Poștei, la 2 minute de mers pe jos de Piața Sfatului, știind că nu ai grija locului de parcare, nu ai stresul condusului?

Ar fi fain! Dar omul e prost și fudul, cum să-și lase el ditamai bolidul în parcare ca să vină cu autobuzul? Atunci ia de învârte-te în cerc până îți ies ochii, chiar mi-ar face plăcere să mă uit cum claxonează frustrați după zeci de minute în care nu se mișcă deloc, asta dacă nu ar polua enorm centrul orașului și dacă nu ar bloca un întreg cartier și de a-l rupe de acces la servicii de urgență.

Cândva, probabil că se va întâmpla o mare nenorocire, iar poliția, ambulanțele și pompierii nu vor avea pe unde ajunge.

Nu vreau să am gura spurcată, dar probabilitatea asta e una foarte mare. Ca la noi, se va dezbate apoi ce e de făcut. Păi faceți ceva acum, înainte de a se întâmpla”.

Exemplul Viena

Ce înseamnă ca oricine, fie el de la Buzău, Galați, Constanța, Dolj sau chiar Brașov să poată veni și să dea ture ore întregi prin centrul Brașovului doar pentru că nu-i place cu autobuzul sau pentru că l-a născut mă-sa în mașină? De ce oare nu fac asta în Viena, de exemplu?

Pentru că-i ustură în cur o oră de parcare în centrul Vienei și le dispare brusc comoditatea.

Să ai acces cu mașina în centrul istoric al orașelor ar trebui să te coste cât să nu îți poți permite, cât să îți facă neuronul conexiune în dovleac și să îți dai seama că e mult mai comod să-ți lași fărașul la cazare și să mergi pe jos sau cu autobuzul. Să te facă atât de neprost încât să-ți dai seama că datorită comodității tale pot muri oameni pentru că le sugrumi accesul cu tigaia ta în căutarea locului de parcare.

Ieri am vrut să ajung până la un cabinet stomatologic, nu era ceva vital, dar era totuși o urgență.

Am petrecut o oră într-o coloană pentru a face un kilometru printre mașini de Dolj, Vaslui, Vrancea etc. Mă, dar voi nu sunteți în concediu? Nu aveți timp? Mai e și soare afară, lăsați-vă naibii mașinile la cazări și bucurați-vă de plimbare!“, a scris Godină pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Iar il dati pe prostul pamantului? Chiar nu mai sunt subiecte in tara asta? In orasul nostru?

Grigore Gheba
Răspunde la  Raoke
1 an în urmă

Nici mie nu imi este simpatic personajul, dar aici are dreptate. Stau în Schei și ieri o ambulanță cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune a nimerit pa strada Băilor. Unde coada de mașini incepea din spatele SRI-ului și Domnul… Citeşte mai mult »

Back to top button